Paraclisul Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” – Bucium a fost sfințit de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul

Arhiepiscopia Iaşilor

Paraclisul Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” – Bucium a fost sfințit de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul

Vinerea trecută, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” – Bucium din Protopopiatul Iași II, a avut loc un moment de profundă bucurie duhovnicească, când paraclisul aflat la demisolul bisericii a fost sfințit de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Slujba de sfințire s-a desfășurat în prezența unui număr impresionant de credincioși, veniți să participe la acest moment unic din viața parohiei. După slujba de târnosire, Preasfințitul Părinte a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii, Angelo Paul Costin a fost hirotonit diacon, urmând ca, după o perioadă de pregătire, să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Lunca, din Poiana Largului, județul Neamț.

La finalul evenimentului, părintele paroh Marius Pîjin a primit distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”, în semn de recunoaștere pentru meritele și ostenelile sale în slujba parohiei. De asemenea, ctitorii și binefăcătorii bisericii au fost distinși cu diplome de vrednicie.

Paraclisul de la demisolul bisericii va servi ca un spațiu sacru dedicat activităților liturgice și misionare ale comunității parohiale. Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie au reprezentat momente marcante, subliniind importanța rugăciunii și comuniunii în viața credincioșilor.

Scurt istoric

Între anii 2007-2024, a fost zidită biserica Parohiei „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” - Bucium, Iași, Protopopiatul II Iași, având la demisol Paraclisul cu hramul „Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei” și „Sfânta Muceniță Lucia din Siracuza”.

Zidirea bisericii s-a făcut în timpul păstoririi vrednicului de pomenire preot Aurel Mărgineanu († 2020), pe terenul donat de către frații Relu și Lucian Fenechiu, lucrările de înfrumusețare fiind continuate sub îndrumarea preotului paroh Marius Pîjîn, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, al Primăriei Municipiului Iași, al Arhiepiscopiei Iașilor, prin jertfa și dăruirea credincioșilor din parohie, precum și prin contribuția altor donatori și binefăcători.

Citește despre: