Parastas la trei ani de când părintele Vasile Nuţu a plecat la cer

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Parastas la trei ani de când părintele Vasile Nuţu a plecat la cer

În Catedrala „Naşterea Maicii Domnului“ din Gura Humorului a fost oficiată sâmbătă, 1 octombrie 2016, slujba Parastasului pentru părintele Vasile Nuţu, unul dintre ctitorii locaşului de închinăciune, la trei ani de când s-a mutat la Domnul. 

Pomenirea pentru slujitorul Sfântului Altar, plecat prea devreme din această lume, al cărui mormânt se află sub streaşina catedralei humorene, s-a săvârşit după Sfânta Liturghie. Aceasta a fost oficiată de protosinghelul Teofil Obreja, economul Mănăstirii Putna din judeţul Suceava. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte preoţi de la parohiile oraşului Gura Humorului şi din alte părţi ale ţării. Predica de la finalul slujbei a fost ţinută de părintele Vasile Irimia, protopop al Protopopiatului Suceava 1. „Am slăvit în această zi (n.r. sâmbătă, 1 octombrie) Acoperământul Maicii Domnului şi l-am pomenit în mod deosebit pe părintele Vasile Nuţu pe care l-am iubit şi preţuit atât de mult. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să odihnească sufletul său bun, blând şi milostiv în împărăţia iubirii şi a păcii Sale“, s-a exprimat părintele protopop Vasile Irimia. Părintele paroh Mircea Nuţu, consilier emerit, a mulţumit preoţilor şi stavroforei Irina Pântescu, stareţa Mănăstirii Voroneţ, pentru că s-au rugat pentru odihna preotului Vasile. A urmat Trisaghionul la mormântul părintelui mutat în lumea veşniciei, iar apoi s-a organizat o agapă frăţească în Centrul social al Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“.

Citește despre: