Părintele Aurel Mărgineanu va fi înmormântat mâine

Arhiepiscopia Iaşilor

Părintele Aurel Mărgineanu va fi înmormântat mâine

În dimineaţa zilei de 23 noiembrie 2020, părintele Aurel Mărgineanu, paroh al Parohiei ,,Sfântul Ioan Botezătorul” – Bucium din Iași, Protopopiatul II Iași, a plecat la Domnul. Slujba înmormântării va fi oficiată miercuri, 25 noiembrie, de la ora 11:00, în Biserica ,,Sfântul Ioan Botezătorul” – Bucium. Aceasta va fi precedată de Sfânta Liturghie ce va fi săvârşită de la ora 7:30 în prezenţa sicriului cu trupul neînsufleţit al vrednicului slujitor al Sfântului Altar.

Părintele Aurel Mărgineanu s-a născut în Iași, la data de 5 octombrie 1959, fiind al doilea din cei patru copii, la casa părintească. S-a înscris la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, iar apoi a urmat cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti. În anul 1987, s-a căsătorit cu soția sa Micaela, medic, iar Dumnezeu le-a binecuvântat familia cu patru copii: Iustin, Matei, Atanasie și Nicoleta. În anul 1988, a fost instalat ca preot în Parohia Mânzătești, unde a slujit timp de un deceniu. În anul 1998, prin concurs, a ocupat funcția de preot la capela Cimitirului „Eternitate” din Iaşi. După cum ne-a relatat părintele Mihai Mărgineanu, parohul Parohiei Toma Cozma din Iaşi, extrem de sensibil față de situația semenilor aflați în dificultate, încă din anul 1993, părintele Aurel a inițiat acțiuni umanitare adresate oamenilor străzii, cărora le oferea hrană caldă, împărțită în diverse locuri din oraș. În 1994, a reușit să pună bazele primei structuri filantropice bisericești pentru găzduirea copiilor străzii, cumpărând o casă și organizând aici spații de întâlnire, găzduire și hrănire a celor fără de adăpost. În primăvara anului 2007, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a început construirea Bisericii ,,Sfântul Ioan Botezătorul” – Bucium din Iaşi. În toamna anului 2008, fiica sa Nicoleta, cel mai mic copil al său, a fost chemată la Domnul, urmare unui dramatic accident casnic. Împreună cu un grup de intelectuali din Iași, în anul 2012 a fondat Asociația „Calea Vieții: tineri pentru bătrâni, bătrâni pentru tineri”.

A muncit cu multă râvnă și jertfire de sine”

Până la începerea lucrărilor de construcție a noii biserici, și apoi chiar și pe parcursul desfășurării acestora, părintele nu a încetat nici o clipă să se roage pentru ca, în paralel cu acest edificiu, să crească și Biserica din sufletele enoriașilor noii parohii. „După ce a finalizat demisolul, cu binecuvântarea ierarhului a început aici oficierea de slujbe religioase. A simțit tot mai mult nevoia ca toate lucrările împlinite până acum să primească o consacarare din partea Chiriarhului și pentru acest motiv, a solicitat slujbă arhierească pentru sfințirea demisolului finalizat. Această slujbă a fost programată de părintele Aurel pentru ziua 21 noiembrie 2020, la sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică. Își dorea ca întreaga biserică să aibă o imagine cât mai frumoastă în momentul sfințirii demisolului. Pentru aceasta, s-a ostenit foarte mult în ultimele luni, angajând echipe de muncitori pentru a pune în funcțiune o tehnologie prin care parohia să realizeze în regie proprie, cât mai multe pavelele pentru pardosirea curții și a spațiilor exterioare. A muncit cu multă râvnă și jertfire de sine, cu timp și fără timp, pentru această biserică pe care îi plăcea să o numească «Nicoleta mea». Starea avansată de oboseală, expunerea la intemperii și epuizarea fizică l-au făcut vulnerabil în fața pandemiei cu Covid 19. Dar mereu s-a lăsat pe sine și s-a preocupat de coordonarea lucrărilor de la biserică. Abia după multe zile de febră persistentă a acceptat să facă testul. Din momentul în care a fost declarat pozitiv, s-au declanșat în trupul său procese ce nu au mai putut fi controlate de nici un tratament medical. Dumnezeu să îl odihnească în Împărăția sa și Maica Domnului să îl bucure veșnic sufletul”, s-a exprimat părintele Mihai Mărgineanu, fratele vrednicului preot mutat în lumina cerească.

Citește despre: