„Călători şi pribegi suntem noi, Doamne, înaintea Ta!” (1 Paralipomena 29, 15)

Cu multă tristețe am aflat de mutarea la cele veșnice a părintelui Constantin C. Cojocaru, profesor erudit şi dedicat misiunii sacerdotale, care a vegheat cu responsabilitate şi devotament la formarea teologică a multor generaţii de tineri, deveniţi apoi slujitori ai Bisericii străbune, prin faptă, cuvânt şi trăire sfântă.

Părintele Constantin Cojocaru a fost pentru o perioadă îndelungată de timp profesor la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, devenit după anul 1990 Seminarul „Veniamin Costachi”. A activat apoi la Seminarul „Dosoftei Mitropolitul” din Suceava, precum şi la Seminarul „Sfântul Gheorghe” din Roman.

S-a născut la data de 15 august 1942 în  localitatea  Drăceni (astăzi Slatina), judeţul Suceava şi a crescut fără tată, întrucât acesta şi-a pierdut viaţa în cel de-al Doilea Război Mondial, cu puţin timp înainte de naşterea fiului său. Această lipsă a fost suplinită cu prisositoare jertfelnicie şi dragoste de către mama sa Aglaia.

Şcoala primară a urmat-o la şcoala din localitatea natală, sub streaşina voievodalei Mănăstiri Slatina, ctitoria domnitorului Alexandru Lăpuşneanu, după care, în anul 1957, s-a înscris la cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ.

În anul 1964 a fost admis la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, susţinând la final teza de licenţă cu titlul: „Biserica Moldovei în timpul domniilor lui Alexandru Lăpuşneanu”. A fost înscris mai târziu şi la cursurile de doctorat în Teologie, secţia de Istorie a Bisericii Ortodoxe Române.

În perioada copilăriei şi a tinereţii a fost apropiat de marii duhovnici ai Mănăstirii Slatina, arhimandritul Cleopa Ilie şi ieroschimonahul Paisie Olaru, într-o vreme când această vatră monahală cunoştea o nemaiîntâlnită revigorare spirituală.

În anul 1968 s-a căsătorit cu Maria Plăcintă, care i-a dăruit doi fii, acum slujitori ai Bisericii, care duc mai departe numele, amintirea, preocupările şi slujirea la Sfântul Altar a părintelui profesor.

În timpul păstoririi fericitului întru pomenire mitropolit Justin Moisescu, în anul 1968, a fost hirotonit diacon, apoi preot, pe seama parohiei Lămăşeni, comuna Rădăşeni, din judeţul Suceava.

Între anii 1974-1979, prin transfer, părintele Constantin Cojocaru a slujit ca preot în parohia Frata din Arhiepiscopia Clujului.

Începând cu data de 1 aprilie 1979, la solicitarea fericitului întru pomenire patriarh Teoctist Arăpaşu, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, a revenit în Moldova pentru a preda la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, unde a profesat timp de 12 ani.

Între anii 1991-1995, a activat ca profesor la nou înfiinţatul Seminar Teologic „Mitropolitul Dosoftei” de la Suceava, aducându-şi aportul la organizarea şi formarea acestei şcoli teologice. De asemenea, în anul şcolar 2008-2009 a  predat la Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” din Roman. La toate aceste şcoli de teologie a predat atât disciplinele care ţin de secţia Teologie istorică, precum şi materiile: Pastorală, Îndrumări Misionare, Limba Latină, Limba şi Literatura Română, Istoria Literaturii Universale, Logica, ş.a.

Părintele Constantin Cojocaru a fost o făclie care a luminat vreme îndelungată, din a cărei căldură şi strălucire s-au împărtăşit foştii elevi, unii dintre ei deveniţi astăzi episcopi (cinci la număr), preoţi şi monahi jertfelnici ai Bisericii Ortodoxe Române.

În decursul anilor a scris numeroase studii şi articole, cu caracter istoric şi pastoral-misionar, pentru publicaţii teologice de specialitate. Dintre lucrările publicate în volum, amintim: „Paşi prin secole de istorie bisericească” (2005), „Cronicarul Eftimie de la Căpriana şi ucenicul său Isaia” (2005) şi monografia „Satul şi parohia Lunca, comuna Vânători, Neamţ” (2006).

Darul său de a transmite, în scris sau în vorbire, învăţătura şi istoria Bisericii, talentul de a se face accesibil deopotrivă intelectualilor şi oamenilor simpli, îl aşează în rândul clericilor cărturari ai Bisericii noastre.

În aceste momente de despărţire, ne amintim cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, Care ne întăreşte speranţa, zicând: „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi!” (Ioan 11, 25)

Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Biruitorul morţii şi Stăpânul vieţii, să aşeze sufletul părintelui Constantin Cojocaru împreună cu drepţii, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit!

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântări pentru familia îndoliată,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

(Sursa: basilica.ro)