Părintele Constantin Florea a trecut la cele veșnice
Părintele Constantin Florea, care a slujit timp de 27 de ani la Parohia Dochia, Protopopiatul Piatra Neamț, județul Neamț, a trecut la Domnul vineri, 24 februarie, la vârsta de 85 de ani.
Preotul Constantin Florea s-a născut la data de 9 septembrie 1937, în satul Viișoara, comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț, din părinții Constantin și Sofia. Tatăl său a fost de profesie pădurar, iar mama a fost casnică. De asemenea, părintele a mai avut o soră, Ileana.
Clericul a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț (1952), apoi a studiat la Facultatea de Teologie din București. S-a căsătorit pe 9 septembrie 1964 cu Alexandrina (Ifrone). Doamna preoteasă s-a născut la data de 5 august 1938 în comuna Ștefan cel Mare, județul Medgidia, din părinții Miu și Tinca.
Din căsătoria lor s-au născut două fiice: Alina-Grațiela, născută pe 5 noiembrie 1965 și Mălina-Lăcrămioara, născută pe 11 ianuarie 1968.
Părintele Constantin a fost ghid la Mănăstirea Bistrița între anii 1966-1967, fiind totodată și fiu duhovnicesc al așezământului monahal. Din anul 1967 devine ghid la Biserica „Sfântul Ioan Domnesc” din Piatra Neamț, până în anul 1970, când primește Taina preoției.
În perioada 1 februarie 1970 - 1 noiembrie 1997 a fost preot la Parohia Dochia, unde a construit o casă de prăznuire, a împrejmuit cu gard nou cimitirul și curtea bisericii, a ridicat o cameră pentru centrala termică și a reparat exteriorul bisericii. În această perioadă s-a ocupat totodată și de Parohia Bahna.
Dumnezeu să-l ierte și cu drepții să-l așeze!