Părintele Damaschin Buzilă, condus către ceruri

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Părintele Damaschin Buzilă, condus către ceruri

Câteva sute de credincioşi l-au condus pe ultimul drum pe părintele Damaschin Buzilă de la Parohia Moroşeni - Şaru Bucovinei, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava. Vrednicul slujitor a plecat la Domnul miercuri, 27 iulie 2016.

Enoriaşii Parohiei Moroşeni din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, alături de membrii familiei, de rude şi cunoscuţi, s-au rugat sâmbătă, 30 iulie 2016, pentru odihna sufletului preotului Damaschin Buzilă. Sfânta Liturghie şi slujba Înmormântării pentru preoţi au fost oficiate, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ - Moroşeni. „Am slujit de multe ori cu părintele Damaschin în ţinutul Dornelor. Mai mult de atât, fiul părintelui, Florin Buzilă, a terminat anul acesta Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa. La înmormântare au participat în jur de 800 de oameni, iar din soborul preoţilor a făcut parte şi părintele Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. Părintele Damaschin şi-a făcut datoria din plin, lăsând în urmă o familie frumoasă. Cu adevărat, toţi preoţii l-au iubit, iar la slujbă au participat şase colegi de promoţie, care au ţinut în permanenţă legătura cu sfinţia sa. Părintele Damaschin a fost un om cu conştiinţă, ce s-a spovedit cu câteva zile înainte de a pleca la Domnul. S-a arătat într-o slujire preoţească foarte vie, fiind ataşat de credincioşii săi. Părintele Damaschin a slujit în ultima parte a vieţii în Parohia Moroşeni, unde s-a îngrijit de două biserici. A plecat la Domnul lucrând, pentru că a slujit Sfânta Liturghie cu o duminică înainte de a se muta la ceruri. Am răspuns invitaţiei fiului părintelui, Florin, de a veni să mă rog pentru odihna sufletului părintelui Damaschin. Credincioşii l-au pus în pomelnic pe părintele, considerând că este preotul lor care îi va susţine dacă va afla milă şi ajutor de la Dumnezeu“, ne-a relatat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie.

„Ultima slujire a părintelui împreună cu noi“

După slujba Înmormântării, sicriul cu trupul neînsufeţit al părintelui Damaschin a fost aşezat într-o căruţă trasă de boi. De la biserica din Moroşeni, cortegiul s-a îndreptat spre Biserica „Sfânta Parascheva“ - din filia Şaru Bucovinei, unde a fost înmormântat. Pe acest parcurs de şapte kilometri, s-au făcut obişnuitele opriri cu ectenii. „Dragostea lăsată în sufletele enoriaşilor, care s-au unit cu regretele pentru plecarea părintelui, va dăinui. Faptul că oamenii îl vor pomeni înaintea celor dragi arată că preotul care îşi ţine bine dregătoria se învredniceşte de îndoită cinste, după cum spune Sfântul Apostol Pavel. Părintele Damaschin a avut o legătură spirituală cu enoriaşii din Parohia Ţibeni, Protopopiatul Rădăuţi, pe care i-a păstorit vreme de 15 ani după hirotonia întru preot. Slujba săvârşită a fost ca o ultimă slujire a părintelui împreună cu noi. Îl vom pomeni în permanenţă, iar amintirea sa va fi veşnică în rugăciunile şi pomenirile noastre“, s-a exprimat IPS Teodosie. Amintim că în seara zilei de vineri, 29 iulie 2016, IPS Pimen a oficiat Trisaghionul lângă sicriul părintelui Damaschin.  

Citește despre: