Părintele Episcop Macarie în peninsula Iutlanda: „Cum să nu ratăm întâlnirea cu Hristos?”

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

Părintele Episcop Macarie în peninsula Iutlanda: „Cum să nu ratăm întâlnirea cu Hristos?”

Preasfințitul Părinte Macarie a vizitat în duminica ce tocmai a trecut comunitatea românească din peninsula Iutlanda, Danemarca, prilej cu care ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie de hram în biserica parohiei românești din Esbjerg.

„Pentru a nu rata întâlnirea cu Iisus Hristos, aşa cum a ratat-o odinioară Toma este nevoie ca noi cei care suntem ucenicii Domnului să rămânem nedezlipiţi unii de alţii, să rămânem uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi mărturisire”, a spus Episcopul Macarie în Duminica Tomii.

În omilia sa, Părintele Episcop a făcut precizarea că „este suficient să Îl avem pe Hristos în duh, nu neapărat pe Hristos ca prezenţă istorică”.

„Ca prezenţă istorică, Hristos a stat foarte puţin pe acest pământ. Potrivit mărturiilor evangheliştilor, a stat în jur de trei ani. Prezenţa Sa în duh este continuă pe acest pământ şi prezenţa sa deplină este aici în foişorul Bisericii. Fiindcă foişorul Cinei celei de Taină pretutindeni pe acest pământ este orice biserică unde pe sfânta masă în altar Domnul Iisus Hristos este prezent în chip real în Euharistie sub chipul pâinii şi al vinului”, a spus Preasfinţia Sa.

Potrivit Episcopului Europei de Nord, pe Domnul „Îl vedem totdeauna când ne împărtăşim din lumina slavei sale la fiecare liturghie. Ce spunem după cuminecare? Am văzut lumina cea adevărată. Nicăieri în altă parte nu ne împărtăşim de lumină aşa cum ne împărtăşim în biserică”, a mai subliniat Părintele Episcop.

Copiii prezenţi la slujbă, după ce s-au împărtășit, au primit din partea ierarhului mai multe daruri, iar credincioșii au primit iconițe cu chipul Sfântului Efrem cel Nou și acatistul sfântului. La final, ierarhul, clericii şi credincioșii au adus cinstire Icoanei Maicii Domnului-Vindecătoarea care se păstrează în biserica parohială. După slujbă, Episcopul Macarie a sfințit noua troiță din curtea locașului de cult.

Parohia românească din Esbjerg este ocrotită de Sfântul Cuvios Efrem cel Nou și de Sfânta Muceniță Irina, biserica fiind târnosită în luna ianuarie a acestui an.

Citește despre: