Părintele Mitropolit Teofan a sfinţit Centrul „ROD – spaţiu creativ şi de învăţare” din Piatra Neamţ
Ieri, 10 iunie 2021, a fost sfinţit Spaţiul creativ şi de învăţare - ROD al Protopopiatului Piatra Neamţ. Comunitatea de la ROD, alături de un sobor de preoţi, împreună cu părintele protoiereu Valentin Tofan, a luat parte la slujba de sfinţire, care a încununat lucrările de reabilitare, dar şi perioada de un an şi jumătate de când ROD este deschis pentru copii, tineri şi familiile acestora.
Acest important eveniment a venit ca o încununare pentru proiectul Protopopiatului Piatra Neamţ. În anul 2019, au început lucrările pentru reabilitarea clădirii unei foste centrale dezafectate, iar la 1 decembrie, „ROD - spaţiu creativ şi de învăţare” îşi deschidea uşile pentru comunitatea nemţeană. În prezent, ROD este o „Şcoala” de Fapte pentru copii, adulți și familii. Un spațiu creativ, de întâlnire, unde se învață practic cum se face binele.
„Cred că este un loc odihnitor de oameni, un loc odihnitor de suflete”
„Aflând despre existența acestui așezământ aici, ieșenii, colaboratorii mei au spus: când vom avea și noi un ROD la Iași? Și le-am spus că, da, va veni asta într-o bună zi, dacă e voia Celui de sus, însă făcând un ocol pe la Târgu Neamț, pe la Botoșani și apoi venind la Iași, ca să se încheie acest periplu pe care îl văd pe bun augur. Pentru că, atunci când observi că un lucru nou, poate cu o anumită nuanță de curiozitate, de inedit, prinde rădăcină și aduce rod te gândești cum să înmulțești acest rod.
Cu cât trec anii, noi oamenii, cei din oraș, suntem tot mai obosiți pentru negrija care ne definește. Mediul, contextul în care trăim, este plin de agitație, de frământare, uneori de confuzie, de încrucișări de drumuri și nu știi pe ce cale să mergi, foarte mult stres și, pentru aceasta, observăm în anumite localități, că se găsesc spații de odihnă. Poate fi vorba despre un parc, o bibliotecă, un spațiu muzical, locuri unde oamenii să se poată odihni. Printre locurile de odihnă aș număra și bisericile din oraș, unde omul se poate opri pentru o clipă din tot mecanismul acest infernal în care el este angajat. Așa am simțit și acest loc, un loc în care omul se odihnește. Se odihnește pentru că este frumos amenajat, pentru că sunt lucruri simple, dar extrem de frumoase și foarte grăitoare. Acesta este darul Anei Maria, să sesizeze ceea ce este frumos, ceea ce nu este țipător, și să creeze un loc care te cheamă, care dorește să te îmbrățișeze și lucrul acesta este absolut necesar în locurile unde noi ne ducem de obicei viața. Cred că este un loc odihnitor de oameni, un loc odihnitor de suflete și, pentru aceasta, îi mulțumim lui Dumnezeu și mulțumim dumneavoastră, tuturor celor de față”, a afirmat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan.
După slujba de sfințire, părintele protoiereu Valentin Tofan a adresat un cuvânt de mulțumire celor implicați în acest proiect: „Ne-am dorit mult să avem un spațiu și o lucrare care să rodească frumos în sufletele celor care fac parte din comunitatea orașului nostru, de aceea am și numit acest loc ROD – spațiu creativ și de învățare. În toată această lucrare au fost implicați toți membrii Cancelariei Protopopiatului Piatra Neamț și, din mila Domnului, în timp, ne-au fost rânduiți oameni care au înțeles rostul acestei lucrări și au fost foarte generoși cu noi. Îi mulțumim, în primul rând, lui Dumnezeu pentru toată această lucrare pe care am finalizat-o. Înaltpreasfinția Voastră, vă mulțumesc mult pentru votul pe care ni l-ați acordat atunci când am vrut să începem această lucrare, pe care ați cercetat-o de la început și până la final. Mulțumesc, în același timp, și pentru omul pe care ni l-ați recomandat să coordoneze toată această activitate, în persoana Anei Maria Țoc. Vă mulțumesc mult și îl rugăm pe Hristos Domnul să vă dăruiască sănătate, mântuire și să ne trăiți întru mulți și binecuvântați ani”.
La final, Părintele Mitropolit a oferit membrilor Cancelariei Protopopiatului Piatra Neamț distincții de vrednicie pentru întreaga activitate desfășurată de-a lungul timpului: părintelui Timofte Adrian Ciprian, distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”, părintelui Jitaru Mihai, distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”, doamnei Carmen Pavelescu, „Distincția de vrednicie”. Ana-Maria Țoc, coordonatorul ROD – spațiu creativ și de învățare a primit, din partea Părintelui Mitropolit, distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”.
Mai multe detalii despre ROD, pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/RODspatiuCreativ