Arhimandritul Zenovie Ghidescu, proinstareţul Mănăstirii Nechit, din judeţul Neamţ, a plecat la Domnul în seara zilei de marţi, 18 martie 2014, după o lungă suferinţă. Slujba înmormântării va fi oficiată vineri, 21 martie 2014, de un sobor de preoţi şi diaconi în biserica aşezării monahale. În aceste zile, credincioşii din toată ţara sunt aşteptaţi la Mănăstirea Nechit pentru a-şi lua rămas-bun de la părintele Zenovie Ghidescu. Proinstareţul Mănăstirii Nechit s-a născut pe 25 martie 1919, în satul Hociungi, din judeţul Neamţ, din părinţii Gheorghe şi Măria, având numele de botez Vasile. Şi-a petrecut copilăria în satul natal alături de părinţii săi, iar în anul 1926 a fost înscris la şcoala primară din localitate. După absolvirea celor patru clase primare a urmat clasele a V-a şi a VI-a în şcoala din sat. În luna octombrie a anului 1935 s-a înscris la şcoala monastică din Mănăstirea Slatina, iar la 5 decembrie 1935 îmbracă haina monahală. În anul 1943 este tuns în monahism, primind numele de Zenovie, naş de călugărie fiindu-i stareţul Mănăstirii Predeal, Valerie Nicolăeasa. Acesta l-a luat cu sine la Mănăstirea din Predeal, unde fusese numit stareţ, iar în tot acest timp ucenicul Zenovie a primit învăţăturile duhovnicului său şi ale tuturor bătrânilor îmbunătăţiţi duhovniceşte cu care s-a întâlnit, devenind un râvnitor şi harnic monah. Revenit la Nechit, a fost nevoit să plece de aici împreună cu toţi monahii din cauza Decretului comunist din anul 1959. În anii care au urmat, părintele Zenovie a fost preot misionar în parohia Ţarna Mare, de lângă Fălticeni, unde a renovat lăcaşul de închinăciune. În tot acest timp a lucrat şi la Schitul Nechit, aflat în ruină şi uitare, iar mai apoi a fost numit stareţ la Mănăstirea Horaiţa. După mulţi ani de slujire a Bisericii, în 1992 s-a retras definitiv la Nechit, devenit între timp mănăstire. „Toată viaţa lui a stat sub semnul iubirii pentru Mănăstirea Nechit. A fost un om minunat care a refăcut zece biserici. Părintele Zenovie rămâne un model de îndelungată slujire, fiind un stareţ râvnitor şi un îndrăgostit de Liturghie. A avut o râvnă deosebită pentru slujirea sfântului altar şi a clădit neîncetat pentru Hristos biserici şi suflete“, a mărturisit arhim. Timotei Aioanei, superiorul aşezămintelor româneşti de la Locurile Sfinte.