părinte (duhovnicesc)

Cuviosul Iosif Pustnicul lucra cot la cot cu muncitorii la ridicarea sfintelor lăcaşuri

Între anii 1790-1800, când s-a construit biserica Mănăstirii Văratec cu hramul „Adormirea Maicii Domnului", duhovnicul Iosif căra cu mâinile sale piatră, var, nisip şi apă şi le urca pe schelă. Iar pentru lucru aduna bani de la cei avuţi şi cu dare de mână şi plătea lucrătorii. Astfel, Cuviosul Iosif este cinstit ca cel dintâi ctitor şi duhovnic al Mănăstirii Văratec.

Sub egumenia Cuviosului Paisie Arhimandritul, Mănăstirea Putna devine un mic Bizanţ în Moldova de Nord

Aici a cântat şi a compus marele protopsalt Eustatie monahul acele frumoase manuscrise de muzică psaltică, sub îndrumarea egumenului Paisie. Tot în această şcoală învăţau, de la dascălii mănăstirii, candidaţii de preoţi din toate satele Moldovei de Nord.

Cel mai mare dar – mântuirea!

Mântuirea sufletului nu ne vine de la sine, ci se dobândeşte cu trudă şi cu sârguinţă, căci nicio cunună sau premiu nu vine pe nemuncite. Ea nu stă în vorbe, ci în fapte, sprijinită pe dragoste către toţi oamenii. 

Mitropolitul Teoctist II – părinte și învățător al Moldovei timp de 20 de ani

În anul 1522 a terminat de zidit şi a sfinţit noua Catedrală a Mitropoliei din Suceava, aşezând în ea moaştele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou. Tot el a uns ca domni ai Moldovei pe Ştefăniţă Vodă, în anul 1517, şi pe Petru Rareş, în anul 1527, făcându-se la amândoi cel dintâi sfetnic, părinte şi duhovnic.

Sfântul Ierarh Nifon nu a îngăduit abateri de la legea creştinească, mustrându-l chiar pe domnul Ţării Româneşti

„Să ştii că toată puterea mea este legea Bisericii, pentru care Domnul meu Şi-a vărsat preasfântul Său sânge, ca s-o cureţe de tot păcatul şi s-o sfinţească. Ea va fi curată şi sfântă prin lucrarea dumnezeieştilor porunci, pe care doresc să le păzesc până la sfârşitul vieţii mele. Nu voiesc pentru nevoile mele nici bani, nici haine, nici vreo cinste nu cer de la tine. Eu am fost rânduit de Domnul ca să cert pe cei fărădelege şi nu vreau să fiu părtaş la a ta fărădelege, pentru că nici o lege nu mă lasă. Eu mă voi duce unde mă va îndrepta Domnul, însă voi veţi muri în fărădelege. Multe necazuri şi dureri şi nenumărate rele vor veni peste voi. Atunci mă veţi căuta, dar nu mă veţi mai găsi în viaţă!”

Părintele Galeriu ‒ „Duhovnicul trebuie să împărtășească Adevărul”

Gabriel Liiceanu: „De ce nu se poate crește spiritual în afara relației maestru – discipol, de ce este nevoie de o relație personală? Ce te învață maestrul, ceva de peste învățătură sau de dinaintea ei?”.

Duhovnicul este omul prin care lucrează Duhul lui Dumnezeu

Duhovnicul este omul Duhului, persoana prin care lucrează Duhul lui Dumnezeu, însă lucrează asupra celorlalți atâta vreme cât mai întâi este viu și lucrător în viața lui. El devine om duhovnicesc printr-o muncă asiduă, prin efort continuu și prin modelarea propriei persoane în lumina poruncilor lui Dumnezeu, care sunt sfinte și sfințitoare.

Cuviosul Paisie Ieromonahul, egumen al Mănăstirii Humor

Văzând cuviosul că obştea sa se măreşte, iar biserica veche este neîncăpătoare, a hotărât să zidească o nouă biserică în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, „prin voinţa şi cu ajutorul dreptcredinciosului domn Petru (Rareş) Voievod” şi cu cheltuiala logofătului Teodor Bubuiog. Zidirea bisericii a început în anul 1530, sub supravegherea egumenului Paisie, şi s-a sfârşit în acelaşi an, la praznicul Adormirii Maicii Domnului. 

O călătorie care schimbă tot – de la chip omenesc, la asemănare dumnezeiască

Chipul este darul iniţial, făcut omului în momentul creaţiei; asemănarea este ţelul final, pe care omul trebuie s-o realizeze printr-o dreaptă folosire a libertăţii cu ajutorul neîntrerupt şi harul lui Dumnezeu. Omul călător prin viață este toată viaţa lui pe drumul de la chip spre asemănare.

Cuviosul Nectarie Protopsaltul, „privighetoarea” Sfântului Munte

Părintele Nectarie, cât a stat în pustie, a dobândit de la Dumnezeu darul lacrimilor şi al preasfintei rugăciuni a lui Iisus, care se săvârşeşte neîncetat cu mintea şi cu inima. Tot acolo în pustie a deprins Cuviosul Nectarie, în chip desăvârşit, meşteşugul cântării bisericeşti pe psaltichie. Fiind înzestrat de Dumnezeu cu glas îngeresc şi învăţând bine limba greacă, cânta aşa de minunat, cum nu mai cântase alt călugăr în tot Sfântul Munte.

Pagini