Părinți de la Mănăstirea Putna au mers cu Botezul în satele românești din nordul Bucovinei

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Părinți de la Mănăstirea Putna au mers cu Botezul în satele românești din nordul Bucovinei

Începând cu mijlocul anilor ‘90, preoții din câteva sate românești din nordul Bucovinei îi invită pe monahii de la Mănăstirea Putna să meargă împreună cu ei cu Botezul, în ziua de 18 ianuarie – ajunul Bobotezei după calendarul neîndreptat care este folosit acolo.

Astfel, de mai bine de 20 ani, s-a înrădăcinat frumoasa și sfânta tradiție a mersului cu Botezul, în special în satele Crasna, cea mai mare localitate românească din nordul Bucovinei, cu 10.000 de locuitori, și Ciudei, localitate vecină, cu 5.000 de locuitori.

În acest an, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Pimen, 18 părinți ai mănăstirii au răspuns solicitării și s-au bucurat de întâlnirea cu românii din aceste sate, aflați la numai câțiva kilometri de Putna, din punct de vedere geografic, dar în altă țară, din punct de vedere politic.

În dimineața zilei de vineri, 18 ianuarie, clericii au participat la sfințirea Aghesmei Mari, după care a urmat stropirea cu Agheasmă a caselor și a credincioșilor din aceste sate. A doua zi, sâmbătă 19 ianuarie, viețuitorii mănăstirii au participat la Sfânta Liturghie.

În Crasna, la biserica cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, alături de părintele Vasile Paulenco, parohul satului, a slujit Părintele Stareț al Mănăstirii Putna, arhimandritul Melchisedec Velnic. Celelalte două biserici în care au slujit părinții mănăstirii sunt Sfântul Ioan Botezătorul, din Crasna Huta, preot paroh Paulin Paulenco, și Sfântul Nicolae, Ciudei, preot paroh Vasile Popescu.

La plecare, inimile tuturor era cuprinse de bucuria reîntâlnirii și nădejdea revederii peste un an, căci „ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună!” (Psalmul 132, 1).

Citește despre: