Părinții Cleopa Ilie, Ioanichie Bălan și Paisie Olaru au fost pomeniți la Mănăstirea Sihăstria
S-a împământenit o frumoasă tradiție, ca în fiecare an, în prima zi de sâmbătă din luna decembrie, sute de credincioși din toată țara, precum și cei care i-au cunoscut pe părinții Cleopa Ilie, Ioanichie Bălan sau Paisie Olaru, să se adune în rugăciune la Mănăstirea Sihăstria, pentru a participa la parastasul săvârșit pentru sufletele duhovnicilor ce se odihnesc în „Grădina cu sfinți”.
Slujba din această dimineață, 3 decembrie 2022, a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, dimpreună cu un sobor de stareți, preoți și diaconi.
Și în acest an, continuând frumoasa tradiție înrădăcinată la Sihăstria, obștea monahală s-a rugat în prima zi de sâmbătă din decembrie pentru sufletele marilor părinți, care au viețuit și s-au înduhovnicit aici. Arhimandritul Cleopa Ilie, Arhimandritul Ioanichie Bălan și Ieroschimonahul Paisie Olaru au fost pomeniți în această dimineață în biserica așezământului monahal de către PS Nichifor Botoșăneanul, alături de un sobor de preoți și diaconi. Slujba Parastasului a fost precedată de Sfânta Liturghie, la care au participat sute de credincioși din zona Neamțului, dar și din diferite colțuri ale țării.
Alături de Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor au mai slujit părintele Clement Haralamb, marele eclesiarh al Catedralei Patriarhale din București, părintele arhim. Dosoftei Șcheul, marele eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iași, părintele arhim. Petroniu Marin, starețul Mănăstirii Pângărați și Exarh de Neamț, părintele arhim. Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Naționale, părintele profesor Vasile Păvăleanu de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” Mănăstirea Neamț, părintele arhim. Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria, precum și părinții viețuitori ai așezământului monahal.
Pentru obștea mănăstirii, ziua de astăzi a reprezentat și un prilej de bucurie duhovnicească: monahul Sofian Munteanu a fost hirotonit întru ierodiacon, primind la final din partea ierarhului semnele slujirii: orarul, mânecuțele și acoperământul pentru Sfintele Taine.
După săvârșirea Parastasului, Preasfinția Sa a vorbit despre faptul că Domnul, până și în vremuri tulburi, își are aleșii Săi și lucrează în poporul Său:
Pomenirea de astăzi nu este doar o pomenire în care ne rugăm pentru sufletele celor trecuți la Domnul, după cum suntem îndatorați, pentru că au slujit acestei mănăstiri. Pomenirea lor este și un semn că în fiecare timp istoric Dumnezeu are o lucrare și pregătește oameni care aleg să-I slujească Lui, pentru a descoperi cuvântul Lui dumnezeiesc, pentru a înțelege și a lucra împreună cu Dumnezeu în istorie voia Lui cea sfântă.
Totodată, părintele stareț Arsenie Popa a ținut un scurt cuvânt de recunoștință, evocând în același timp personalitatea duhovnicilor de la Sihăstria. Spre final, cei prezenți s-au îndreptat spre cimitirul mănăstirii, cunoscut de pelerini și sub numele de „Grădina cu sfinți”, unde s-au închinat și s-au rugat la mormintele celor trei mari părinți.
Părintele Cleopa Ilie, duhovnic cu o viață sfântă, este propus pentru trecerea în rândul sfinților
Părintele arhimandrit Cleopa Ilie s-a născut în județul Botoșani, într-o familie cu zece copii. În copilărie, Constantin, care avea să devină mai târziu Cleopa, se îndeletnicește cu păstoritul oilor. În anul 1929 intră în obștea Sihăstriei, pe atunci schit, iar în 1945 este numit egumen. A fost stareț peste Mănăstirile Sihăstria și Slatina, și a viețuit în monahism 70 de ani, dintre care zece ani în pustie, ajungând la măsura părinților pustiului de odinioară. În ziua de 2 decembrie 1998 și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos. Ieri s-au împlinit 24 de ani de la trecerea la veșnicie. Potrivit unei declarații oferite pentru Televiziunea Patriarhiei Române - Trinitas TV - Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a afirmat că Sfântul Sinod al Bisericii noastre a decis pregătirea procesului de canonizare a 12 preoți și călugări pentru anul 2025, când Biserica Ortodoxă Română împlinește 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie. Unul dintre cei nominalizați spre canonizare este părintele arhimandrit Cleopa Ilie.
Ieroschimonahul Paisie Olaru, propus și el spre canonizare
S-a născut în 20 iunie 1897, în satul Stroieşti, comuna Lunca, județul Botoşani. A intrat în obştea Schitului Cozancea în anul 1921, iar un an mai târziu a fost tuns în monahism ca schimonah, primind numele de Paisie. A fost hirotonit diacon în 14 octombrie 1943 şi preot în data de aprilie 1947. A fost rânduit egumen al schitului timp de un an, între 1947-1948, după care s-a retras la Mănăstirea Neamţ. Între anii 1949-1953 a vieţuit la Mănăstirea Slatina din Suceava, iar din 1954, la Mănăstirea Sihăstria. În perioada 1972-1984, ieroschimonahul Paisie s-a ostenit la Schitul Sihla, iar la data de 18 octombrie 1990 se mută la Domnul, la Mănăstirea Sihăstria. În vara anului 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a declarat la Botoșani că părinții Paisie Olaru, Cleopa Ilie și Dionisie cel orb au fost propuși Sfântului Sinod pentru a fi trecuți în rândul sfinților.
Arhimandritul Ioanichie Bălan, mărturisitor al credinței în timpul regimului comunist
Părintele Ioanichie s-a născut în data de 10 februarie 1930 în localitatea Stănița, județul Neamț, primind, la botez numele de Ioan. După ce a absolvit Liceul comercial din Roman, în 4 noiembrie 1949, a venit la Mănăstirea Sihăstria. A fost tuns în monahism în data de 14 aprilie 1953 și hirotonit diacon la data de 15 aprilie 1953. Între 1949-1971 îndeplinește în Mănăstirea Sihăstria ascultările de casier, contabil, secretar și ghid al mănăstirii. Între anii 1971-1990, când comuniştii făceau nenumărate schimbări şi presiuni asupra vieţii bisericeşti, părintele Ioanichie Bălan se mută la Mănăstirea Bistriţă, judeţul Neamţ. Cu acest prilej, între anii 1971-1975, urmează cursurile Institutului Teologic de grad Universitar din Bucureşti și absolvă studiile de licență lucrarea intitulată „Chipuri de călugări îmbunătăţiţi din mănăstirile nemţene”. În ziua de 2 februarie 1979, ierodiaconul Ioanichie Bălan este hirotonit întru ieromonah de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist. Mai apoi, în anul 1984, ieromonahul Ioanichie este hirotesit protosinghel, iar în anul 1992, arhimandrit. Abia în anul 1990 va reveni la Mănăstirea Sihăstria, unde îşi va continua activitatea misionară şi publicistică. În cei aproape 60 de ani de viață monahală, arhimandritul Ioanichie Bălan s-a evidențiat ca un mărturisitor al credinței în timpul regimului comunist. A fost, totodată, și un istoric recunoscut al vieții monahale, impunându-se în cultura românească prin cărțile sale „Patericul Românesc”, „Vetre de sihăstrie românească”, „Viața Părintelui Cleopa”, „Părintele Paisie Duhovnicul”, ș.a. Arhimandritul Ioanichie Bălan a rămas în memoria creștinilor ca unul dintre marii duhovnici ai Ortodoxiei românești. Duhovnicul nemțean a trecut în veșnicie în data de 22 noiembrie 2007, la vârsta de 77 de ani. Zilele trecute s-au împlinit 15 ani de la mutarea sa la Domnul.
Vă invităm să accesați și