Părinții Cleopa Ilie și Paisie Olaru, evocați de studenții Facultății de Teologie din Iași la Cercul de Spiritualiate
Cercul de Spiritualitate „Pr. Prof. Dumitru Stăniloae” a continuat seria întâlnirilor dedicate Cuvioșilor Paisie Olaru (1897-1990) și Cleopa Ilie (1912-1998). Evenimentul a avut loc în ziua care va fi consacrată prăznuirii lor – 2 decembrie – în sala S2 a Căminului „Buna Vestire” din Iași. În cadrul acestei activități, studenții masteranzi Grădinariu Sebastian și Coșuleanu Gabriel-Cosmin au reamintit celor prezenți momente importante din viața celor doi cuvioși, valorificându-le convingător potențialul pastoral, atât de necesar în formarea viitorilor preoți.
În ședința Cercului din data de 24 octombrie 2024 a fost abordată tema: „Viața ca Filocalie – Părintele Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria”. Întâlnirea și-a propus, pe de o parte, evocarea personalității marelui Duhovnic, a contribuției sale la cultivarea unei spiritualități filocalice autentice, iar, pe de altă parte, redescoperirea valoroaselor sale scrieri pentru viața duhovnicească a omului de astăzi. La următoarea întâlnire a Cercului, din data de 15 noiembrie, studenții au avut ocazia să redescopere o altă icoană de viață isihastă: „Cuviosul Paisie Olaru – Pustnicul și Duhovnicul”.
Prin aceste activități dorim să ne apropiem de experiența filocalică pe care cei doi Părinți duhovnicești, împodobind viețile atâtor oameni cu rugăciunile, sfaturile și scrierile lor, ne-au lăsat-o moștenire. Este o Filocalie care încă se scrie prin mărturiile celor care i-au cunoscut sau care se bucură de mijlocirea lor înaintea lui Dumnezeu. Pentru toți aceștia, cuvintele „Mânca-v-ar Raiul!” sau „Dă-le, Doamne, un colțisor de Rai!” devin cu adevărat memorabile.