Parohia Alexandru Ioan Cuza are un nou preot paroh
Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea ieșeană Alexandru Ioan Cuza are începând de joi, 6 iulie, un nou slujitor. Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, l-a hirotonit întru preot pe diaconul Adrian Rădeanu, noul paroh al comunității. După finalizarea perioadei de practică, noul cleric va continua lucrarea părintelui Ioan Boian, cel care a păstorit parohia timp de 43 de ani.
Credincioșii ieșeni din comuna Alexandru Ioan Cuza, dimpreună cu autoritățile locale, l-au întâmpinat joi pe noul păstor de suflete: tânărul diacon Adrian Rădeanu a primit Taina Preoției de la Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, care a săvârșit cu acest prilej Dumnezeiasca Liturghie în locașul de cult din localitate.
Noul preot a preluat cu această ocazie ștafeta de la părintele Ioan Boian, care a ieșit de curând la pensie, după peste 40 de ani de muncă în via Domnului.
Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” aparție de Protopopiatul Pașcani și se află la granița dintre județele Iași și Neamț.