Parohia Banu susține proiectul municipalității ieșene din zona „Cinema Tineretului”
Cu privire la materialul: „Recunoștința Mitropoliei pentru cele 8 ha date gratuit de ieșeni în Moara de Vânt: au blocat refacerea Cinema Tineretului și cer chirie de 16.000 euro/lună”, publicat pe site-ul www.reporteris.ro în data de 21 ianuarie 2026, aducem la cunoștința opiniei publice următoarele:
Nici Parohia Banu, nici o altă instituție bisericească nu „au blocat refacerea Cinema Tineretului”. Dimpotrivă, dintotdeauna s-a exprimat întreaga disponibilitate pentru ca proiectul propus de Ateneul Național din Iași să continue, în condițiile legii, desigur. După ce parohia va primi în proprietate terenul, intenția fermă a reprezentanților acestei unități de cult este de a-l pune la dispoziția celor în drept pentru ca acest proiect să poată fi finalizat. Parohia Banu nu a condiționat, în dialogul cu Primăria Iași, cedarea terenului de vreo chirie. Cu atât mai puțin una de 16.000 de euro, chiar dacă legea i-ar da acest drept („6% din valoarea construcției”, spune articolul).
În perioada anilor 1948-1989, autoritățile comuniste au deposedat cultele religioase, în mod abuziv, de multe dintre proprietăți. Din 1960 până în prezent, Parohia Banu, spre exemplu, a fost împiedicată să se folosească de proprietățile cu care ctitorii au înzestrat-o, pentru a întreține biserica și a-și susține activitățile. Este de subliniat faptul că, în momentul în care Parohia Banu a fost deposedată de proprietățile sale, autoritățile de atunci au preluat o clădire funcțională, starea de ruină în care se află azi clădirea Cinematografului Tineretului neputând fi imputată decât celor ce s-au folosit de ea timp de peste șase decenii. Precum alte unități de cult din țară, Parohia Banu a început, încă din anul 2003, demersurile de recuperare a proprietăților abuziv confiscate. Anul trecut, Comisia Specială de Retrocedare (CSR) a Guvernului României a emis decizia 11241 de punere în posesie a unei părți din aceste proprietăți abuziv confiscate în timpul regimului comunist.
Între Arhiepiscopia Iașilor și Primăria Iași există un parteneriat cu efecte benefice pentru întreaga comunitate ieșeană. Pe cele 7,8 hectare din zona Moara de Vânt, menționate în articol, se va ridica un complex educațional la standarde internaţionale: în afară de clădirile dedicate unui ciclu întreg de învăţământ – de la grădiniţă la liceu –, complexul va mai cuprinde o fermă didactică care să ajute la conectarea copiilor cu natura şi cu gospodăria tradiţională, o bază sportivă cu numeroase terenuri şi cu bazin de înot, dar și un pavilion al explorării spaţiului sau spaţii de recreere. Arhiepiscopia Iașilor va face această investiție din resurse proprii pentru o lucrare în beneficiul comunității, complexul educațional fiind unul de care vor putea beneficia, nerestrictiv, copiii din Iași.
Pe de altă parte, atunci când e nevoie, și Biserica pune la dispoziția comunităților locale terenul necesar. Spre exemplu, Arhiepiscopia Iașilor a pus la dispoziția municipalității ieșene un teren de 49 hectare de pădure în zona Cetățuia pentru amenajarea unei „păduri-parc”.
Așadar, Arhiepiscopia Iașilor susține și derulează constant proiecte care sunt în beneficiul întregii comunități ieșene, în sfera socială, culturală, educațională sau chiar recreativă. A arunca în spațiul public informații false, fără dovezi, menite să creeze dezbinare între ieșeni, sau a induce tensiuni artificiale între instituțiile locale este un fapt cel puțin regretabil. Autorul materialului de pe site-ul reporteris.ro a contactat Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor și, deși a fost asigurat că va primi un răspuns în timp util, nu a dorit să aștepte nici măcar 24 de ore pentru a primi un punct de vedere ce presupunea o documentare prealabilă. În schimb, s-a grăbit să publice un material în care a însăilat tot felul de „surse” sau speculații. Quid prodest?
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor
