Parohia botoșăneană Manolești Vale are un nou preot paroh
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, 2 martie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Sfântul Ilie Tesviteanul” Manolești Vale, comuna Mihai Eminescu, Protopopiatul Botoșani. Cu acest prilej, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe noul paroh al comunității, pr. Ionuț Andrei Cașcaval.
Credincioșii satului Manolești, precum și numeroși botoșăneni și apropiați ai familiei noului preot paroh, s-au rugat în această dimineață dimpreună cu PS Nichifor Botoșăneanul, la Sfânta Liturghie oficiată în Duminica Iertării. Cu această ocazie, cei prezenți au luat parte și la hirotonia diaconului Ionuț Cașcaval întru preot, fiind numit pe seama acestei comunități.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre importanța Postului Mare, arătând că perioada care va începe mâine reprezintă o mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru întreaga binecuvântare revărsată:
În Biserică repetăm în fiecare zi Crezul: „Aștept învierea morților și viata veacului ce va să fie”, înseamnă nu doar o așteptare pasivă, nu înseamnă că aștept să se întâmple ceva pentru care nu am de făcut nimic, ci o așteptare ce presupune pregătire. Postul este perioada în care această pregătire este mai atentă, pentru că însăși nevoința de a posti ne face să gândim mai mult la cele pe care le împărtășim în jurul nostru: schimbarea lumii, de a deveni mai bună o comunitate, de a trage mai mult binecuvântarea lui Dumnezeu, ține de fiecare din noi. În Post, în Duminica Iertării, înțelegem să privim în viața noastră cu realism, să înțelegem că singurul lucru care ne stă la îndemână de a schimba în viața noastră este de a schimba propriile noastre alegeri, de a face ce ține de noi și Dumnnezeu văzând lucrarea noastră și știind taina inimii, ne va pune înainte cale de vindecare, oportunități și oameni noi care să dezvolte în noi această alegere hotărâtă de a face voia Lui. Noi îi aducem lui Dumnezeu postul ca mulțumire pentru darul vieții, pentru bogăția de culori, de gust, de miros, pe care Dumnezeu ni le-a pus înainte, prevestind bogăția la care suntem chemați, cea veșnică și nestricăcioasă. În fața acestora, a privi și a ne cunoaște păcatele, a ne mărturisi păcatele în taina spovedaniei înseamnă o nădejde ca să le și putem birui.
După momentul Vohodului Mare, diaconul Ionuț Andrei Cașcaval a dat citire Mărturisirii de credință față de chiriarh și de Biserică, iar după închinarea în Sfântul Altar și săvârșirea hirotoniei, a fost prezentat comunității parohiale.
Totodată, ierarhul a hirotesit întru duhovnic doi clerici: părintele Eduard Petru Filip de la Parohia „Sfântul Dimitrie” Stănești și părintele Ilie Maftei de la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Bozieni, Protopopiatul Săveni, au primit cu această ocazie binecuvântarea de a spovedi și de a avea fii duhovnicești.
La finalul slujbei, noul paroh a rostit un cuvânt de recunoștință pentru numirea sa în această comunitate, mulțumind Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan și Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul pentru încrederea și binecuvântarea acordată, chemându-i totodată pe credincioșii prezenți să fie alături de dânsul în viitoarea sa lucrare pastorală, sfințitoare și învățătorească.
Luni începe Postul Sfintelor Paști
Postul Paştilor, Păresimile sau Patruzecimea este cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. El reprezintă un drum duhovnicesc pentru a oferi credincioșilor posibilitatea să se pregătească cum se cuvine pentru cinstirea celui mai important praznic al Bisericii - Învierea Mântuitorului Hristos. Postul Mare aduce schimbări și în plan liturgic. Începând de mâine și până joi, în toate lăcașurile de cult se va oficia slujba Pavecerniței Mari și se va citi Canonul Sfântului Andrei Criteanul în patru părți. La Catedrala Mitropolitană, această rânduială specială va începe de la ora 16.00.