Parohia din Podu Hagiului are o nouă casă socială
Luni după-amiază, 29 iunie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, dimpreună cu un sobor de preoți, a săvârșit slujba de binecuvântare pentru noua casă socială ridicată de comunitatea Parohiei „Sfânta Treime” Podu Hagiului, comuna Gorban, județul Iași.
Credincioșii din localitatea Podu Hagiului au participat luni după-amiază la slujba de sfințire a noului așezământ social parohial. Lucrările au fost realizate de părintele Nicu-Eugen Becherescu și au fost binecuvântate de Părintele Mitropolit Teofan prin stropirea pereților cu apă sfințită și ungerea lor cu untdelemn sfințit.
După oficierea slujbei, ierarhul a adresat un scurt cuvânt: „Mă bucur că în această zi sfântă suntem aici împreună pentru o clipă de rugăciune, pentru un cuvânt, bucurându-ne pentru o clipă de binecuvântare. Biserica rămâne, casa socială rămâne și rămâne amintirea celor care la un anumit moment au înțeles că e bine să lași ceva în urma ta. În gospodăria proprie să lași un copil, un copac, o casă; să lucrezi la biserică, în ograda bisericii. Aceasta înseamnă respect față de cei care au fost înaintea ta precum și față de cei cu care locuiești și viețuiești”.
Pentru efortul depus în slujba Bisericii, părintele paroh a primit din partea chiriarhului o cruce de binecuvântare. Totodată, cei care au contribuit la ridicarea construcției au primit distincții de vrednicie.