Parohia Ghionea a derulat o acţiune filantropică la Centrul socio-medical din localitatea Mironeşti, judeţul Giurgiu
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ambrozie, luni, 9 ianuarie, Parohia Ghionea, a derulat o acţiune de ajutorare a celor aflaţi în suferinţă.
Astfel, fiecare din cei 54 de bătrâni de la Centrul socio-medical din localitatea Mironeşti, judeţul Giurgiu, au primit, ca alinare a singurătăţii şi a suferinţei, daruri special pregătite pentru acest moment, dar şi un cuvânt de învăţătură, prin care li s-a adus o mângâiere, un sprijin şi o îmbărbătare, pentru ca prin credinţă şi nădejde în Dumnezeu să poată înfrunta lipsurile şi suferinţa până la sfârşit.
sursa: episcopiagiurgiului.ro