Parohia ortodoxă bulgară din Budapesta, la ceas aniversar

Ortodoxia în lume

Parohia ortodoxă bulgară din Budapesta, la ceas aniversar

Parohia ortodoxă bulgară din Budapesta, închinată Sfinților Chiril și Metodie, și-a aniversat un veac de existență și a trăit momente de mare bucurie duhovnicească, la sărbătoarea hramului de miercuri, 11 mai 2016.

Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Neofit, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, aflat pentru prima dată în vizită la comunitatea bulgărească din Budapesta, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica parohială, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, din care au mai făcut parte: Înaltpreasfințitul Părinte Antonie, Mitropolitul bulgar pentru Europa Centrală și Occidentală și gazda acestei manifestări, Preasfințitul Părinte Tihon, Episcop-Vicar Patriarhal al Patriarhiei Moscovei și conducător al Eparhiei Ortodoxe Maghiare din Ungaria și Eparhiei Ortodoxe Ruse din Austria, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcop Ortodox Sârb de Austria, Elveția, Italia și Malta și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Românilor Ortodocşi din Ungaria, dar și Arhimandritul Gherasim, Secretarul Sfântului Sinod Bulgar, arhimandritul Atanasie, slujitor bulgar din Atena, părintele Tancso Iancev, Parohul bisericii ortodoxe bulgare din Budapesta, părintele Marius Maghiaru, Protopop Ortodox Român de Budapesta, preoți bulgari din Milano, Viena și Berlin și alți slujitori.

Evenimentul aniversar s-a desfășurat într-o atmosferă de frumoasă comuniune frățească inter-ortodoxă, sub protia și binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Neofit, care a adresat și un cuvânt de binecuvântare, prețuire, mulțumire și încurajare pentru Parohia ortodoxă bulgară din Budapesta și pentru toți participanții, dar și pentru poporul maghiar, care s-a arătat gazdă ospitalieră față de credincioșii ortodocși bulgari stabiliți aici la începutul secolului al XIX-lea, care în anii 1916 și-au întemeiat o parohie ortodoxă și o școală în limba bulgară.

„Dorim ani mulți și mulțumim și fraților din Biserica Ortodoxă Română, care au slujit astăzi împreună cu noi. La mulți ani tuturor!”, a mărturisit Preafericitul Părinte Neofit, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: