Parohia „Sfântul Dimitrie” din Pleșani are o nouă casă socială

Arhiepiscopia Iaşilor

Parohia „Sfântul Dimitrie” din Pleșani are o nouă casă socială

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a sfințit sâmbătă, 18 septembrie 2021, noua casă socială a Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” Pleșani, comuna Călărași, județul Botoșani.

Zeci de credincioși din Pleșani l-au întâmpinat sâmbătă dimineață pe Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul la Biserica „Sfântul Dimitrie” din localitate, unde au luat parte la Sfânta Liturghie și au participat la slujba de binecuvântare a noului așezământ social al parohiei.

În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop ne înseamnă să ne întâlnim mai des cu Dumnezeu la Sfânta Biserică: „În biserică ne întâlnim cu Domnul și putem primi iertarea păcatelor. De aceea venim la biserică, de aceea ne închinăm, ca să înțelegem mai bine rostul vieții noastre pe pământ. În Crez spunem de multe ori cum trăim această viață, ca pe o așteptare: «Aștept învierea morților și viața ce va să fie». Este o așteptare care presupune o pregătire, o hărnicie, așa cum știu că aștept să vină soarele să strâng iarba de pe câmp, aștept să vină toamna ca să strâng roadele, este o așteptare care presupune o nădejde și o bucurie. În Crez spunem că așteptăm învierea morților, nu moartea, ci învierea morților și viața veacului. Viața adevărată pentru care ne pregătim pe acest pământ. În această așteptare mărturisim un botez spre iertarea păcatelor, botez pentru că el înseamnă lepădarea de satana, ascultarea cuvântului lui Dumnezeu și trăirea cuvântului”.

La final, în semn de gratitudine din partea Arhiepiscopiei Iașilor, preotul paroh Andrei Toplicean a fost hirotesit iconom stavrofor, primind semnele distinctive rangului său: bedernița, brâul roșu și crucea pectorală.

În continuare, clericii au săvârșit slujba de sfințire a casei sociale.

Citește despre: