Parohia „Sfântul Nectarie” din Iași se alătură campaniei ASCOR Iași de a ridica o casă pentru doi copii orfani

Arhiepiscopia Iaşilor

Parohia „Sfântul Nectarie” din Iași se alătură campaniei ASCOR Iași de a ridica o casă pentru doi copii orfani

Părintele Petrică Lehaci, parohul Bisericii „Sfântul Nectarie” din Iași, împreună cu enoriașii parohiei, se alătură campaniei „Împreună ridicăm o casă” derulată de ASCOR Iași, prin care studenții voluntari doresc să ridice o casă pentru doi copii orfani din comuna Țibănești, județul Iași.

Colaborarea dintre Parohia „Sfântul Nectarie” și ASCOR Iași este una rodnică, fapt pentru care am reușit împreună să aducem de Crăciun, doi ani consecutiv, bucurie celor aproximativ 1000 de copii din spitale, prin oferirea de cadouri, prin prezența și prin colindul nostru.

De asemenea, Taina Sfântului Maslu pe care o săvârșesc preoții în Postul Mare în diferite spitale din Iași și la Centrele de bătrâni unde membrii ASCOR desfășoară activități de voluntariat săptămânal, a avut în mijlocul credincioșilor moaștele Sfântului Nectarie, care au fost aduse de la Parohia „Sfântul Nectarie”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan și cu sprijinul părintelui Petrică Lehaci.

Ne bucurăm de această colaborare și, mai ales, de faptul că în Cetatea Iașilor, studenții care doresc să se implice în activități sociale găsesc deschidere la preoții și enoriașii ieșeni care se alătură cu inima largă acestor campanii și demersuri pentru cei aflați în nevoi și lipsuri materiale.

Cei care doresc să sprijine campania demarată de asociația noastră „Împreună ridicăm o casă”, pot face donații în subcontul ASCOR Iași, cu mențiunea: „Donație pentru construirea casei”:
RO61BRDE240SV95235282400 - subcont ASCOR Iași, BRD - sucursala Iași. (Andrei Mocanu, coordonatorul Departamentului de Asistență Socială ASCOR Iași; coordonatorul campaniei „Împreună ridicăm o casă”)

Citește despre: