Parohia „Sfântul Spiridon” Tașca își premiază elevii și studenții

Arhiepiscopia Iaşilor

Parohia „Sfântul Spiridon” Tașca își premiază elevii și studenții

În ultima duminică a lunii iunie, la Biserica „Sfântul Spiridon” Tașca a avut loc premierea elevilor Școlii Gimnaziale „Vasile Mitru” Tașca, dar și a elevilor de liceu și a studenților din parohie. Elevii și studenții au primit daruri și diplome din partea comunității.

Despre acest moment, părintele paroh Valentin Ghiurcă mărturisește că „este un act de apreciere pe care l-am început în urmă cu patru ani și dorim să-l punem în aplicare și pe viitor. Ne manifestăm prețuirea față de elevii care au obținut rezultate deosebite la învățătură în anul școlar 2021-2022 și au reușit să ajungă la performanțe școlare meritorii. De asemenea, încredințăm toată aprecierea prof. director Mădălina-Gabriela Bârsan-Son pentru toată implicarea în procesul educațional, desfășurat în colaborare cu întreg corpul profesoral. Părinților elevilor le dorim sănătate și spor în toată activitatea pe care o desfășoară prin grija față de viitorul acestora”.

La eveniment au participat credincioșii parohiei, familiile celor premiați, dar și profesorii școlii. Atmosfera a fost dominată de emoție și bucurie, iar elevii au primit din partea părintelui paroh sfatul de a-și continua cu aceeași dorință și râvnă parcursul școlar și să nu ezite să îi ceară ajutorul Mântuitorului Hristos, Pedagogul desăvârșit.

„De fiecare dată când suntem apreciați pentru rezultatele bune la școală simțim multă bucurie, dar se naște în noi și dorința de a încerca să fim mai ambițioși. Diploma primită ne reamintește mereu de acest lucru, dar și de faptul că în Biserică, prin părintele Valentin, vom găsi un sprijin. Vă mulțumim pentru ceea ce faceți pentru noi!”, transmite Diana Boatcă, elevă în clasa a VIII-a.

În final, Dumitrel Apetrei, student la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași și-a manifestat recunoștința pentru inițiativa părintelui paroh: „Mărturisesc cu multă emoție în suflet că ceea ce a făcut părintele Valentin pentru noi este un impuls care ne îndeamnă să fim mai buni și responsabili, dar mai ales recunoscători pentru sprijinul părinților, implicarea profesorilor, susținerea comunității din care facem parte și, în mod deosebit, ajutorul lui Dumnezeu!”.

Citește despre: