Partener medical și sprijin pentru cinci tineri cu deficit locomotor
Spitalul „Providența” a fost partenerul medical al Swimathon 2015, eveniment caritabil care a avut loc pe 4 iulie, începând cu ora 14.00, la Ștrandul Municipal Iași. Pentru ediția din acest an, angajații spitalului s-au implicat și în sprijinirea cauzei „Ajută-mă să te ajut!”, un proiect inițiat de Asociația „euRespect” prin care s-au mobilizat fonduri necesare oferirii de servicii medicale pentru cinci tineri cu deficit loco-motor.
Organizat sub forma unei competiții de înot, Swimathon Iași a reunit în acest an 23 de cauze locale, peste 270 de înotători și peste 1.000 de susținători care au ales să se implice în atragerea de fonduri pentru îmbunătățirea vieții urbane prin investiții care se vor realiza în artă, educație sau sănătate.
În calitate de partener medical, Spitalul „Providența” a oferit servicii medicale persoanelor prezente la eveniment, care, datorită vremii călduroase dar și efortului fizic intens, au solicitat măsurarea tensiunii, a glicemiei sau realizarea unui masaj pentru decontractarea musculaturii. De asemenea, efortul echipelor care au realizat cele mai multe lungimi de bazin a fost răsplătit prin consultații și investigații medicale gratuite oferite de spital. Echipele câștigătoare (Căsuța dintre Coline, Fluturii Marini, Keep Moving, Aquaticii și Echipa Bethany) vor beneficia de consultații oftalmologice, de recuperare medicală, chirurgie sau pachete de investigații pe medicină internă.
La această ediție, angajații spitalului au ales să se implice în susținerea cauzei „Ajută-mă să te ajut!”, din partea Asociația „euRespect”, inițiativă pentru îmbunătățirea vieții a cinci tineri cu diferite grade de deficit locomotor. Alex, Andrei, Cristian, Bogdan și Gheorghiță sunt beneficiarii proiectului, tineri cu vârsta între 18 și 31 de ani, care, fie din cauza unor boli degerative, sau ca urmare a unor accidente grave, au fost diagnosticați cu traumatisme vertebro-medulare ce au condus la imobilizarea lor în scaunul cu rotile. Însă ambiția și curajul i-a determinat să lupte și împreună au inițiat acest proiect: „Am întâlnit tineri cu deficit motor greu de imobilizat în vitalitatea lor și așa a apărut acest proiect: pentru ei, dar mai ales pentru noi care avem atâta nevoie de oameni care au ales să nu renunțe”, declară coordonatorii acestui proiect.
Pentru mobilizarea de fonduri la nivelului Spitalul „Providența”, pe 1 iulie a fost organizat un concert caritabil susținut de trupa Sage. Cei 7 membri ai trupei au fost prezenți la spital și au oferit angajaților un concert deosebit, presărat cu cântece românești vechi, compuse de Anton Pann. La eveniment a fost prezent și Alex Luchici, unul din beneficiarii proiectului „Ajută-mă să te ajut!” și fondatorul Asociației „euRespect”. „Am fost impresionaţi de implicarea tuturor în sprijinul cauzei noastre şi vă mulțumim din inimă pentru valul de energie și emoție pe care ni l-a oferit acest eveniment. A fost un prilej minunat să cunoaştem o echipă de oameni profesionişti şi cu inimă mare, pe care îi considerăm deja prietenii noştri. Am înţeles că Spitalul Providența este un loc unde îţi poţi vindeca atât problemele fizice, cât şi pe cele sufleteşti. Mulţumim, de asemenea, şi trupei Sage pentru susţinere şi dăruire!”a menționat Alex Luchici.
Sâmbătă, 4 iulie, în ziua dedicată evenimentului, reprezentații spitalului s-au mobilizat și au făcut galerie pentru echipa „Golden Fish” care a înotat pentru susținerea cauzei Asociaţiei „euRespect”. Astfel, motivați de un public energic, viu colorat și hotărât, cei șase înotători au parcurs timp de o oră 33 de lungimi de bazin, contribuind la depășirea sumei stabilită inițial.
În urma participării la Swimathon 2015, Asociația „euRespect” a mobilizat 5.200 lei, din care 1.064 lei au fost donați din partea Spitalului „Providența”. Aceaste fonduri vor fi folosite pentru ca cele cinci persoane imobilizate în scaunul cu rotile să beneficieze periodic de ședințe de psihoterapie, kineto-fizioterapie și masaj, atât de necesare în programul lor de recuperare fizică și integrare socială.
Spitalul „Providența” are o capacitate de 102 paturi în secţiile de Oftalmologie, Gastroenterologie, Recuperare Medicală, Medicină Internă, Cardiologie şi Chirurgie. Spitalul dispune de 2 săli de operaţie, o unitate de Terapie Intensivă, laborator de analize medicale şi compartiment de Radiologie şi Imagistică. De asemenea, pacienţii internaţi în saloanele şi rezervele unităţii medicale beneficiază de dotări ultramoderne la standarde europene. Totodată, Spitalul „Providența” oferă servicii în regim ambulatoriu.
(Roxana Pașalău)