Parteneriat pentru democraţie şi prosperitate comună, la Bruxelles
La Bruxelles a avut loc ieri, 30 mai, reuniunea anuală a liderilor religioşi din Europa cu preşedinţii instituţiilor centrale europene, informează Radio TRINITAS.
Ajunsă la cea de-a a V-a întâlnire, cu tema Parteneriat pentru democraţie şi prosperitate comună se înscrie în dialogul dintre Uniunea Europeana cu Biserica, Fundaţiile religioase şi liderii religioşi din statele Uniunii.
Biserica Ortodoxă Româna a fost reprezentată de o delegaţie condusă de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal.
„S-a hotărât ca pe viitor, pe lângă aceste reuniuni anuale care trebuie să-şi continue existenţa, să fie organizate şi alte reuniuni sau conferinţe mai focusate pe teme de interes, în primul rând intereuropean, pentru a asigura atât dezvoltarea materială cât şi cea spirituală, pentru că nu vorbim numai de valori materiale, ci şi de valori spirituale care trebuie să înnobileze Europa de astăzi. De aceea bisericile creştine trebuie să fie prezente în cadrul unui astfel de dialog pentru ca noi să ne aducem contribuţia la dinamica zidirii europene”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
sursa: basilica.ro