„Paștele – Bucurie în tristețe”, proiect filantropic al Parohiei „Sfântul Haralambie” din Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

„Paștele – Bucurie în tristețe”, proiect filantropic al Parohiei „Sfântul Haralambie” din Iași

Parohia „Sfântul Haralambie” din Iași anunță lansarea proiectului filantropic în preajma sărbătorilor pascale, intitulat „Paștele – Bucurie în tristețe”, prin care încearcă să sprijine 100 de familii.

„Leonid este cântăreț bisericesc din Herson, Ucraina. Mi-a promis că, după război, va veni la biserica noastră să citească Apostolul în cadrul unei Sfinte Liturghii. Acum, însă, este în pribegie. El, soția, două nurori, un nepot de 5 ani și o nepoțică de 3 ani. Nu știu pe unde îi va prinde Paștele. Aici, în țara noastră, așteptăm cu toții Paștele, cu alte provocări și griji. A trecut pandemia, a venit războiul aproape de noi, nu ne este ușor, dar vine Paștele. Vine primăvara, pomii se umplu de flori, iar Hristos, Domnul și Dumnezeul nostru, ne cheamă iar la tainica și minunata întâlnire cu Pătimirea și Învierea Sa. Am amintit de Leonid cu familia lui refugiată din Ucraina dar și de noi, cei de aici, pentru că și în acest an este bine să fim împreună. Vom încerca să aducem și anul acesta bucurie, liniște și nădejde în sufletele multor frați”, relatează Părintele Radu Brînză, parohul Bisericii „Sfântul Haralambie” din Iași.

Proiectul filantropic din acest an, intitulat „Paștele – Bucurie în tristețe”, își propune să ofere daruri de Paște unui număr de 100 de familii (90 din comunitate, 10 din Ucraina). Cadourile vor consta în alimente de bază: ulei, zahăr, făină, fructe, carne sau produse de carne și brânză, dar și produse specifice Paștelui: pască, ouă, cozonac.

Alte 400 de persoane, medici și pacienți de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași, vor primi produse alimentare specifice perioadei pascale permise și din punct de vedere medical.

Oricine dorește să susțină proiectul, o poate face:

  • donând alimente direct la Parohia Sfântul Haralambie, Iași, strada Octav Botez nr. 4
  • donând în contul parohiei, RO44 INGB 0000 9999 0231 2405, deschis la ING Bank, cu specificația, AJUTOR DE PAȘTE.
Citește despre: