„Paştele nemţean”, timp de trei zile în Moldova
În fiecare an, pelerinii din toată ţara participă în număr mare la sărbătorile sfinţilor nemţeni. Manifestările religioase vor debuta pe 4 august 2015, la Biserica Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob“. Pe 6 august, de Schimbarea la Faţă, îşi vor serba hramul mai multe aşezări monahale nemţene, urmând ca pe 7 august, pelerinii să o cinstească pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla în mănăstirile Sihăstria şi Sihla.
Credincioşii din ţară şi de peste hotare sunt aşteptaţi timp de câteva zile la sărbătorile sfinţilor nemţeni, numite de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, „Paştile nemţean“. Aceste sărbători constituie un prilej de rugăciune pentru pelerinii din toată ţara care doresc să-i cinstească pe sfinţii români Ioan Iacob de la Neamţ şi Teodora de la Sihla. Cei doi sfinţi sunt prăznuiţi, prin rânduiala lui Dumnezeu, în jurul praznicului Schimbării la Faţă. Primul popas duhovnicesc va avea loc la Biserica „Sfântul Ioan Iacob“ a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ. Pe 4 august 2015, de la ora 18:00, se va săvârşi Slujba Privegherii, iar în ziua hramului, Sfânta Liturghie va fi precedată de sfinţirea picturii exterioare a locaşului de închinare. „După o muncă de mai bine de două decenii, biserica seminarului de la Mănăstirea Neamţ este pregătită la exterior pentru a primi veşmântul sfinţirii. În acest an, sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob va fi o încununare a tuturor eforturilor de finalizare a sfintei ctitorii. Slujba Sfinţirii picturii exterioare va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi“, a amintit pr. prof. Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ.
Zi deosebită pe Muntele Ceahlău
În seara zilei de 5 august 2015, pelerinii îşi vor îndrepta paşii spre Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ de pe Muntele Ceahlău, spre Mănăstirea Sihla şi spre Schitul Icoana, ce vor îmbrăca straie de sărbătoare, pentru a participa la slujba Privegherii. Joi, 6 august 2015, IPS Părinte Mitropolit Teofan va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ de pe Muntele Ceahlău, după ce la orele dimineţii va urca pe munte împreună cu pelerinii. În seara zilei de 6 august, va fi sărbătoare la Mănăstirea Sihăstria şi la Mănăstirea Sihla, unde se va sluji Privegherea de la ora 18:00. La Mănăstirea Sihăstria, Sfânta Liturghie va fi oficiată miercuri, 7 august, de IPS Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Tot mâine- seară se va organiza, după slujba Privegherii de la Mănăstirea Sihla, o procesiune spre peştera Sfintei Teodora. Pentru aceste sărbători, atât Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, cât şi aşezările monahale nemţene s-au pregătit să ofere credincioşilor agape frăţeşti, ca semn al dragostei şi comuniunii creştine.