„Pastorație și Misiune în istoria Bisericii Ortodoxe Române”

Educaţie

„Pastorație și Misiune în istoria Bisericii Ortodoxe Române”

Marți, 14 aprilie 2016, în amfiteatrul T 20 al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași a avut loc ședința lunară a Cercului de Istorie Bisericească „Arhiereu Narcis Crețulescu”. Întâlnirea cu tematica „Pastorație și Misiune în istoria Bisericii Ortodoxe Române”  a avut în vedere dezbaterea privind „Misiunea preotului în societate” plecând de la ideile și perspectivele expuse în cadrul primelor Conferințe Pastorale desfășurate în Arhiepiscopia Iașilor în anul 1909.

Sesiunea a cuprins două părți. O primă parte clasică pentru tipologia desfășurării ședințelor Cercului în care moderatorul a prezentat viziunile Mitropolitului Pimen Georgescu privitoare la direcțiile de activitate pastorală pe care le dorea de la preoții din Arhiepiscopia Iașilor. A doua parte a constat dintr-o valorificare a pozițiilor preoților participanți la Conferințefață de cerințele Mitropolitului. Analiza acestor poziții de către studenții participanți s-a făcut pe baza unor fragmente din documentele de arhivă ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei din Iași privitoare la Conferințele în cauză. La ședință a participat asist. Univ. Dr. Liviu Petcu, care s-a implicat în dezbatere oferind interpretări potrivit multiplelor sale lecturi.

Pentru a oferi o imagine asupra chestiunilor discutate vom atașa două fragmente, primul din intervențiile Mitropolitului Pimen la Conferințe și al doilea din perspectivele expuse de preoții participanți la acestea. Astfel, Mitropolitul afirma la Dorohoi  că „măsura activității preoțimii trebuie să fie dragostea”. Și care este măsura dragostei? Bine înțeles că porunca „de a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Apoi cu privire la cler afirma că acesta „va fi la înălțime când va ști a satisface cerințele poporului în mod lesnicios și prielnic. Cerințele zilei de azi sunt mai mari ca ale zilei de ieri, și a celei de mâine mai mari ca ale zilei de azi. Preotul trebuie să fie înarmat prin luminarea minții spre a răspunde acestor cerințe, știind că ele mai repede pot fi îndeplinite de către persoanele culte.

Pregătirea din școală a preotului nu este suficientă. Progresul cere ca acel care a câștigat un capital sistematic în școală să și-l îmbogățească necontenit, să-și înmulțască cunoștințele și mai departe, adăugând la ele altele pe care le aduce progresul timpului. Altminterea rămâne un staționist, ba încă ajunge să-și micșoreze capitalul cunoștințelor rămânând un om în rândul celor ce n-au avut norocul de a trece pe la o școală înaltă.Clerul de asemenea nu trebuie să stea în cunoștințele câștigate în școală, ci mai departe să se cultive necontenit, căci cerințele vremii sunt din ce în ce mai grele”.

 În ceea ce privește activitatea pastorală preciza că „nu trebuie să ne închipuim că misiunea noastră preoțească se mărginește în a boteza, cununa, înmormânta, acestea fiind obligații ale stării preoțești, ci misiunea preotului trebuie să îmbrățișeze întreaga viață omenească a creștinului, în toate variatele ei manifestări. „Eu sunt adevărul și viața” zice Mântuitorul, de aceea misiunea preoțească este de a face ca prin învățămintele noastre poporul să aibă o viață cât mai fericită”.

Perspectiva preoților prezenți la Conferințe asupra activității lor în societate o vom reda prin câteva fragmente din teza Economului D. Grigorescu din județul Dorohoi. Acesta preciza că „starea actuală atât de zbuciumată din ziua de astăzi a Bisericii noastre se datorează în cea mai mare parte neunirii în activitate a preoților noștri”. „În parohia sa să se ferească preotul de acei oameni care prin lingușiri caută să-l atragă în partea lor, aducându-i diferite știri de la unele persoane din comună și țesând adeseori intrigi foarte dăunătoare. Să nu facă nici un pas înainte de ce nu se va  convinge de adevăr, nici să pună bază pe anonime fără o prealabilă cercetare, căci acestea fiind adeseori tendențioase sunt de multe de parte de adevăr și cei în cauză suferă consecințele”.

„Față de superiorii săi, adică de Episcopul Eparhial, preotul, ca unul ce a luat de la el darul preoției, e dator de reverență și ascultare în toate cele ce privesc serviciul (preoțesc) bisericesc dându-și seama cerută, a se expune vizitei canonice și a executa orânduielile și deciziile date de el, nu mai puțin trebuie să respecte și să stimeze și celelalte autorități bisericești ca spiritualul consistor și pe protoierei și să îndeplinească cu acuratețe orânduielile lor. În cazurile grele și în nedumeriri să se îndrepteze preotul către aceste autorități și să ceară sfat și îndreptare, ajutor și apărare contra neîndreptățirilor ce i s-ar face. Cu compăstorii săi egali preotul fiind pătruns de spiritul dragostei frățești, trebuie să petreacă în pace și bună învoire, unindu-se în totdeauna pentru sprijinirea și sporirea aspirațiilor chemării lor. Căci însuși Domnul și Mântuitorul Nostru Iisus Hristos zice: (Ioan 17,21) „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ai mei învățăcei de veți avea dragoste între voi”. Apoi păstorul suprem se roagă către părintele ceresc: „Ca toți să fie una precum tu părinte întru mine și ei întru noi să fie una (Ioan 17, 21). De aici se vede deslușit că între păstorii de suflete trebuie să domnească pacea și buna învoire; să fie o inimă și un suflet și mai ales între cei învecinați din aceeași comună și județ. Să se ajute în cele materiale și în cele spirituale, să se îndrepte unul pe altul în spiritul blândeții și al adevătatei amiciții și să îndrepte fără măgulire defectele unul altuia”.

„Față de clerul inferior păstorul de suflete trebuie încă să se poarte frumos, să-și aleagă întotdeauna oameni apți pentru serviciul lor. Să vegheze asupra împlinirii chemării lor îndreptând greșalele și defectele lor pin spiritul blândeții; să-i învețe buna cinstire de D-zeu și veșnic a-i îndemna la o purtare bună, morală în viața lor casnică și publică. Să lase preotul scandalosul obicei de a striga sau insulta sau în unele cazuri ai și lovi în timpul serviciului divin din biserică sau în popor pentru greșalele ce ar face; căci acestea tulbură pe poporănii care împovărați de zbuciumul vieții caută liniște măcar în fața altarului cum și recreerea sufletului său prin rugăciune și dacă și aici nu o află atunci e trist lucru. După serviciu și în patru ochi să pot face observările cuvenite din veniturile epitrahilului, știind că lăcomia și hrăpirea sunt note ale unui caracter josnic care pierd demnitatea unui preot.

Pentru înălțarea prestigiului său, preotul pe lângă însușirea celor mai frumoase calități sufletești să aibă și o purtare frumoasă, model în comunitatea sa, în familia sa, în gospodăria sa, în suferință cu autoritățile statului și în fine în referință cu orice instituție (a statului) socială.

În comuna unde păstorește preotul să fie stabilit în permanență, să fie în mijlocul turmei și să vegheze neadormit să nu se furișeze prin absența la viciile și relele care ar aduce slăbirea credinței și a moralității turmei sale. Din adevăratul zel și dragoste să îndeplinească toate ierurgiile cerute la timp de poporănii săi, atât a celor bogați cât și a celor săraci, cât și celor lipsiți de mijloace fără a face multe târguieli pentru plata serviciilor, căci acestea sunt scârboase și lipsesc pe preot de demnitate de care are așa mare nevoie. Căci este de necrezut ca un adevărat păstor care se poartă cu dragoste către poporănii săi să nu fie adevărat păstor care să poartă cu dragoste către poporănii săi să nu fie remunerat după putere de către aceștia, iar pentru cei lipsiți de mijoace să fim măguliți că le putem da mângâiere prin serviciile noastre”.

„Preotul să sprijinească toate așezămintele publice care se fac spre folosul celor singuriți, spre luminarea poporului, spre alinarea durerilor, a necazurilor și lipsurilor lor; ca școale spitale, bănci populare, cooperative de consum și să caute a le introduce acolo unde nu sunt. Ca om cult preotul trebuie a da exemple prin solvirea la timp a tuturor dărilor către stat și prin îndeplinirea tuturor orânduielilor și dispozițiilor comunale relativ la binele și progresul comunei sale. Față de reprezentanții puterii lumești preotul să caute a îndemna și susține o bună înțelegere conform cuvintelor apostolului Pavel: „Dați tuturor cele ce sunteți datori, celui cu darea, darea, celui cu vama vama, celui cu frica, frica, celui cu cinste cinste”. Deci să arate autorităților lumești și legilor lor prin fapte și cuvânt ascultare și respect și să se ferească de cârtirea persoanelor și de nebăgarea în seamă a hotărârilor lor”. (Ionel Moldovan)

Citește despre: