Patriarhul Ecumenic îşi sărbătoreşte ocrotitorul spiritual

Ortodoxia în lume

Patriarhul Ecumenic îşi sărbătoreşte ocrotitorul spiritual

Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, îşi sărbătoreşte astăzi, 11 iunie 2016, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Apostol Bartolomeu.

Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, în insula Imvros (Gökçeada, pe teritoriul actual al Turciei). A studiat la Seminarul de la Halki (Istanbul) la Universitatea Gregoriană din Roma, la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveţia) şi la Universitatea din Munchen (Germania).

În anul 1961 a fost hirotonit diacon de către Mitropolitul Meliton de Calcedon. În anul 1969 a fost hirotonit preot de către Patriarhul Ecumenic Atenagora, devenind după trecerea la cele veşnice a acestuia principalul colaborator al succesorului său, Patriarhul Dimitrie I. În anul 1973 a fost hirotonit arhiereu, cu titlul de Mitropolit al Filadelfiei, iar în 1990, după mutarea la Domnul a mitropolitului Meliton de Calcedon, devine Mitropolit de Calcedon şi decan al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice.

În anul 1991, după trecerea la cele veşnice a Patriarhului Ecumenic Dimitrie I, este ales, în unanimitate, în demnitatea de Patriarh Ecumenic, la vârsta de 51 de ani. Întronizarea sa a avut loc în data de 2 noiembrie a aceluiaşi an.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: