Patriarhul Irineu al Serbiei a trecut la Domnul
Patriarhul Irineu al Serbiei a trecut la Domnul vineri dimineață la ora 7.07 a.m. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Sârbe era internat la spitalul militar Karaburma din Belgrad.
Patriarhul Irineu s-a născut în data de 28 august 1930, în localitatea Vidova de lângă oraşul Čačak, Serbia.
În luna octombrie 1959, după terminarea studiilor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Belgrad, este tuns în monahism la Mănăstirea Rakovica de Patriarhul Gherman al Serbiei.
În data de 14 iulie 1974 este hirotonit Episcop de Moravica, fiind numit Episcop Vicar Patriarhal.
În anul 1975 a fost ales Episcop de Niş, deţinând această demnitate până în data de 22 ianuarie 2010, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe l-a ales Arhiepiscop de Peć, Mitropolit de Belgrad-Karlovci şi Patriarh al Serbiei.
Sursa: basilica.ro