Patriarhul Kirill al Moscovei îngrijorat de amenințarea dispariției creștinismului în Orientul Mijlociu
„Primesc cu regularitate raportări despre nesfârșitele și odioasele crime care sunt comise acolo, împotriva creștinilor, mai cu seamă în nordul Irakului. Am vizitat acele locuri și îmi amintesc că existau multe biserici și mănăstiri. Doar Mosulul, singur, avea 45 de biserici. Acum, nu mai există nici măcar una singură. Clădirile au fost distruse. Patru sute de biserici au fost distruse în Siria..."
La mijlocul lunii aprilie, patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii - cel care i-a adresat la un moment dat o scrisoare și președintelui american Barack Obama, scrisoare în care îl ruga să reconsidere politicile externe ale SUA, care permit persecutarea creștinilor din Siria - și-a exprimat din nou îngrijorarea cu privire la amenințarea eliminării creștinismului în Orientul Mijlociu.
„Primesc cu regularitate raportări despre nesfârșitelor crime oribile care sunt comise acolo, împotriva creștinilor, mai cu seamă în nordul Irakului. Am vizitat acele locuri și îmi amintesc că existau multe biserici și mănăstiri. Doar Mosul-ul, singur, avea 45 de biserici. Acum, nu mai există nici măcar una singură. Clădirile au fost distruse. Patru sute de biserici au fost distruse în Siria", a declarat Patriarhul Kirill în cadrul întrevederii de săptămâna trecută cu ministrul grec al apărării, Panagiotis Kammenos.
Patriarhul a avertizat asupra faptului că, în cazul în care situația va continua astfel, nu vom mai putea vorbi despre o prezență creștină în Orientul Mijlociu, fapt ce va duce la o radicalizare a societății islamice. „Prezența minorității creștine a fost un factor care, într-un sens bun, a adus toleranță, închegând bune relații între creștini și musulmani", a spus Prea Fericrea Sa. „În momentul de față, creștinismul este religia cea mai persecutată. Vedem asta și în Nigeria, și în Pakistan, și în Africa de Nord. Nici în Europa situația nu este cu mult mai bună, în unele țări, oamenilor interzicându-li-se să poarte cruci la locul de muncă, invocând nevoia de toleranță. Mulți dintre ei nu mai folosesc cuvântul „Crăciun”, și nu-i mai spun, Paștelui, „Paști”, acestea fiind ascunse sub titulatura de sărbători de iarnă sau de sărbători de primăvară".