Patriarhul României la 23 de ani de arhierie

Patriarhia Română

Patriarhul României la 23 de ani de arhierie

Este ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul de Lugojanul și este hirotonit arhiereu la 4 martie 1990.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române aniversează, astăzi, 4 martie 2013, douăzeci şi trei de ani de când a fost hirotonit Arhiereu. Patriarhul României a fost hirotonit episcop la 4 martie 1990, în Duminica Ortodoxiei, în Catedrala Mitropolitană din Timişoara de către Înaltpreasfinţitul Părinte Nestor, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului şi Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Sute de timişoreni, clerici şi mireni, au participat la hirotonia întru arhiereu a Preafericirii Sale.

Hirotonia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel ca arhiereu s-a făcut în urma alegerii Sale de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul „Lugojanul”.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a născut la data de 22 iulie 1951, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, al treilea copil în familia învățătorului Alexie și Stela Ciobotea. Școala primară a urmat-o în satul natal (1958-1962), Dobrești, iar gimnaziul în localitatea Lăpușnic (1962-1966), județul Timiș. În 1966 începe cursurile liceale în orașul Buziaș, pe care le continua în municipiul Lugoj, la Liceul „Coriolan Brediceanu” (1967-1970).

După absolvirea examenului de bacalaureat se înscrie ca student la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Sibiu (1970-1974), unde susține și Teza de licență în teologie (Noul Testament).

În perioada 1974-1976 frecventează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din București, Secția Sistematică, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae. Își continuă studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universității de Științe Umane din Strasbourg (Franța) și doi ani la Universitatea „Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania).

În 15 iunie 1979 își susține teza de doctorat la Universitatea din Strasbourg, intitulată: „Réflexion et vie chrétiennes aujourdâhui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité” (424 p). Teza a fost pregătită sub îndrumarea a doi reputați profesori francezi: Gerard Ziegwald și André Benoît și a primit calificativul maxim. Devine astfel doctor al Universității din Strasbourg.

O versiune extinsă a acestei teze a fost pregătită sub îndrumarea mentorului său, Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae și a fost susținută la 31 octombrie 1980 la Institutul Teologic Universitar Ortodox din București sub titlul: „Teologie și spiritualitate creștină. Raportul dintre ele și situația actuală”.

În urma examenului oral și a susținerii tezei, doctorandul Dan-Ilie Ciobotea a fost declarat Doctor în teologie ortodoxă, de asemenea, cu calificativul maxim. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae a spus cu acest prilej: „Examenul tezei a dovedit Comisiei de examinare că are în fața sa un candidat bine pregătit, bine informat și mai ales pătruns de dorința și râvna de a trăi o viață teologică de adâncime duhovnicească. Nouă asemenea oameni ne trebuie, oameni care să trăiască în învățătura Bisericii noastre. Spiritualitatea adevărată a preotului aceasta este: să trăiască în așa fel încât să poată răspunde și întrebărilor omului de azi, dar să rămână și preot adevărat. Cu o preoțime fără cultură teologică și fără trăirea demnității și misiunii sublime a preoției se va ajunge la îndepărtarea poporului credincios de Biserică.”

În 1987 intră în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria, Jud. Neamț, cu numele Daniel, avându-l ca naș de călugărie pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Cleopa Ilie. Este hirotonit ierodiacon la 14 august 1987 și ieromonah la 15 august 1987. În 1988 este hirotesit protosinghel și numit Consilier Patriarhal, Director al Sectorului „Teologie Contemporană și Dialog Ecumenic”. Tot în anul 1988 devine Conferențiar la Catedra de Misiune Creștină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din București.

Este ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul de Lugojanul și este hirotonit arhiereu la 4 martie 1990. La 7 iunie 1990 este ales Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Întronizarea s-a făcut la 1 iulie 1990. A desfășurat o bogată activitate pastoral-misionară, culturală și social-filantropică în perioada 1990-2008, în demnitatea de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

La 12 septembrie 2007 Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales în funcția de Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române și Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei.

Prin voia şi binecuvântarea Bunului Dumnezeu, în ziua de 30 septembrie 2007, în Catedrala Patriarhală din Bucureşti era întronizat Părintele Patriarh Daniel, al VI-lea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Cu gândul mărturisit de la momentul întronizării, acela că: „Dumnezeu ne-a chemat la această slujire... foarte grea”, deoarece „este în folosul Bisericii, ca împreună cu Sfântul Sinod şi cu tot clerul din ţară să slujim...”, Preafericirea Sa a venit de la Iaşi la Bucureşti cu dorinţa de a sluji cu timp şi fără timp Biserica Ortodoxă Română, însufleţit de imperativul divin consemnat de Sfântul Evanghelist Matei: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând ei faptele voastre cele bune să preamărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri!” (Matei 5, 16).

Hărăzit de Bunul Dumnezeu cu multe daruri, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a stabilit şi a ordonat priorităţile vieţii bisericeşti, a recreat în mod inspirat sistemul administrativ ca instrument eficient de împlinire concretă a acestora, a înfiinţat instituţii capabile să contribuie la necesarele înnoiri din spațiul ecleziastic românesc, a ales oameni pricepuţi şi devotaţi, cu ajutorul cărora, prin voia Bunului Dumnezeu, cu înţelepciune şi tenacitate organizatorică, cu mari eforturi, o parte însemnată dintre proiectele majore menite să amplifice slujirea Bisericii în societate s-au concretizat deja, sau au prins contur.

Noul Statut al Bisericii Ortodoxe Române, începutul construirii Catedralei Mântuirii Neamului, ridicarea în rang a multor eparhii, înfiinţarea de noi eparhii în ţară şi în afara ţării, alegerea unor noi ierarhi, canonizarea unor noi Sfinţi români, vizite canonice şi misionar-pastorale în țară și în diaspora, impulsionarea învăţământului teologic spre misiune eclesială și culturală, recuperarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului bisericesc, intensificarea fără precedent a activităţilor editoriale şi tipografice, amplificarea misiunii social-caritative sau filantropice, precum şi mediatizarea vieţii bisericeşti prin intermediul Centrului de presă Basilica al Patriarhiei Române, cooperarea misionară cu Biserici Ortodoxe surori și cu alte Biserici, relații bune cu alte religii, cu organizaţii creştine şi instituții internaționale, acestea sunt doar câteva exemple din vasta activitate patriarhală, exemple care mărturisesc prin fapte eforturile Preafericirii Sale de a rândui priorităţile Bisericii Ortodoxe Române pe criterii pastorale, misionare și sociale.

În esență, continuitate şi înnoire sunt termenii care descriu în cel mai adecvat mod activitatea Bisericii Ortodoxe Române din 2007 până astăzi.