Patriarhul României a sfințit cantina Arhiepiscopiei Sibiului

Arhiepiscopia Sibiului

Patriarhul României a sfințit cantina Arhiepiscopiei Sibiului

Cantina „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Sibiului a fost sfințită miercuri, 5 septembrie, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. De serviciile cantinei vor beneficia elevii de la două instituții de învățământ și cazuri sociale aflate în evidența Arhiepiscopiei Sibiului.

La sfințirea și inaugurarea Cantinei „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Sibiului au fost prezente autorități centrale și locale, amintindu-i aici pe secretarul de stat pentru culte Victor Opaschi, prefectul județului Sibiu, Adela Muntean, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Marcel Luca, primarul Sibiului, Astrid Fodor, inspectorul școlar județean, prof. Ștefan Firu și numeroși oaspeți. Slujba de sfințire a fost oficiată de PF Daniel, iar în sobor s-au aflat Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de corala preoților din Protopopiatul Sibiu, dirijată de pr. Alexandru Szasz. (Vezi VIDEO)

După slujba de sfințire, IPS Mitropolit Laurențiu a vorbit despre misiunea acestei cantine școlare cu caracter social-filantropic. (Vezi VIDEO)

„Dăm slavă Bunului Dumnezeu că, după o stăruință cam îndelungată și după un efort nu mic, am reușit să reactivăm o cantină a elevilor abandonată timp de 30 de ani și să-i dăm aceeași menire, aceeași funcționalitate. Întâi de toate avem grijă de copii noștri, pentru că sunt mulți elevi la Școala Gimnazială nr. 15 și la Colegiul Național «Octavian Goga» aflate în incintă. Cantina aceasta va avea și un caracter social pentru că vom da masa și celor care nu au posibilitate să mănânce, copiilor noștri, în primul rând. Pe timpul vacanțelor, sâmbăta și duminica, această cantină va funcționa cu caracter social, iar Departamentul social eparhial va lua de aici mâncare și va duce persoanelor care nu se pot deplasa, activitate în cadrul Programului «Masa pe roți». Sperăm că această lucrare deschisă acum prin prezența și binecuvântarea adusă de Preafericitul Părinte Patriah Daniel să dăinuiască și să fie de folos copiilor noștri celor dragi”, a spus ierarhul.

Liturghie și filantropie

PF Părinte Patriarh Daniel a oferit pentru cantina Arhiepiscopiei Sibiului o icoană a Sfintei Treimi și i-a felicitat pe toți cei implicați în realizarea acestui proiect cu caracter social-filantropic. (Vezi VIDEO)

„Această icoană ne ajută să legăm totdeauna împreună liturghia cu filantropia. În liturghie se vede iubirea lui Dumnezeu față de oameni pe care noi o celebrăm în Sfânta și Dumnezeiasca Euharistie mai ales, iar în filantropia Bisericii se arată iubirea oamenilor către semenii lor, ca răspuns la iubirea milostivă și smerită, darnică a Preasfintei Treimi. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să legăm totdeauna liturghia cu filantropia împreună și să avem atât bucuria rugăciunii, cât și bucuria faptei bune”, a spus PF Părinte Patriarh Daniel.

În continuare, IPS Mitropolit Laurențiu a oferit mai multe distincții. Astfel, secretarul de stat pentru culte, Victor Opaschi, a primit distincția „Crucea șaguniană pentru laici”, iar Ordinul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei” a fost oferit arhitectului Vladimir Grigorov, domnului Claudiu Cosmin Badea, arhitectului Marian Petrișor și domnului Mihai Muntean.