Patriarhul Teofil al Ierusalimului a împlinit 67 de ani
Preafericitul Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului, a împlinit joi, 4 aprilie, 67 de ani.
Patriarhul Ierusalimului s-a născut în Gargalianoi, Grecia, în anul 1952. Urmează cursurile şcolii Patriarhale din Oraşul Sfânt, pe care le finalizează în 1970. În data de 28 iunie a aceluiaşi an a fost tuns în monahism de Patriarhul Benedict I al Ierusalimului.
În data de 1 iulie 1970 a fost hirotonit diacon, apoi peste 5 ani a primit harul preoţiei. În perioada 1975 – 1978 a studiat la Facultatea de Teologie a Universității din Atena. La întoarcerea sa în Ierusalim a fost numit secretar şef la Cabinetul Patriarhal şi profesor la Şcoala Patriarhală de la Ierusalim. Între 1981 – 1986 a studiat la Universitatea din Durham, Anglia.
În 1986 a fost numit secretar al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului şi responsabil al Biroului de Presă al Patriarhiei. În perioada 1991-1996 a slujit ca stareţ al Mănăstirii din Cana Galileii.
A fost ales membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ierusalimului în anul 2000, calitate în care a îndeplinit mai multe misiuni (delegat al Patriarhiei Ierusalimului la Moscova, apoi responsabil bisericesc pentru Qatar, apoi membru al Consistoriului Bisericesc şi Mare Eclesiarh al Bisericii Învierii din Ierusalim).
A fost hirotonit Arhiepiscop al Taborului în februarie 2005. În data de 9/22 august 2005 a fost ales Patriarh al Bisericii Ierusalimului şi întronizat în 9/22 noiembrie 2005, cu numele de Teofil al III-lea. La invitaţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, în perioada 24-27 octombrie 2014 Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a fost prezent la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.
Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, împreună cu delegația însoțitoare, a participat în perioada 18-26 iunie 2016 la lucrările Sfântului și Marelui Sinod din Creta. Patriarhul Ierusalimului a fost prezent la primul hram al Catedralei Naționale, precum și la manifestările desfășurate la Alba Iulia de Ziua Națională, la 100 ani de la Marea Unire.
Sursa: basilica.ro