Iar tu, la cel mai mic necaz te tulburi, deznădăjduieşti, te mânii, te împuţinezi în credinţă. Aceia, deşi erau sfinţi şi bineplăcuţi lui Dumnezeii, le-au răbdat pe toate fără murmur. Tu, care în fiecare zi păcătuieşti şi-L întristezi pe Dumnezeu, te necăjeşti şi de cea mai mică greutate.

Prigoniţi, chinuiţi, asupriţi, sfinţii „au plecat... bucurându-se că au fost învredniciţi să sufere necinste pentru numele Lui (Iisus)” (Fapte 5, 41). Tu, care te odihneşti în bunăstarea ta, te întristezi şi deznădăjduieşti şi la cea mai mică încercare pedagogică a lui Dumnezeu. Adevărat, cât de departe eşti de Dânsul!

N-ai frică de Dumnezeu şi de aceea te stăpâneşte frica de încercări. Nu plângi pentru păcatele tale, de aceea eşti mic la suflet. N-ai „inimă înfrântă şi smerită” (Psalmi 50, 19), de aceea nu înfrunţi cu vitejie ispitele. Cel ce are frică de Dumnezeu, cine plânge pentru păcatele sale, cel ce are smerenie, nu se teme nicicând de încercări. Şi întărit de harul lui Dumnezeu se luptă şi biruie şi aşteaptă împlinirea cuvintelor Lui: „Biruitorul va moşteni acestea şi Eu îi voi fi Dumnezeu şi el îmi va fi Mie fiu. Cât despre cei fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi... partea lor este-n iezerul care arde cu foc şi cu pucioasă, care este moartea cea de-a doua” (Apocalipsa 21, 7-8).

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Abecedar duhovnicesc, Editura Egumenița, p. 78-79)