În 1983 păşeam sfios, pentru prima dată, pe lespezile Catedralei mitropolitane din Iaşi unde se aflau, în mare cinstire, moaştele celei celei mai iubite şi venerate dintre Sfinţii pământului românesc, pentru că aşa o putem considera pe Sfânta Parascheva după aproape 400 de ani de când a venit la noi şi ne-a binecuvântat... Şapte ani mai târziu, făceam parte dintre slujitorii Catedralei în care numele Sfintei Parascheva era pomenit zilnic. Bucuriile şi trăirile acelei perioade (1990-2008) rămân în sufletul meu  o comoară de mare preţ pe care o voi păstra mereu şi-o voi lua dincolo, la vremea hotărâtă. După trecerea anilor am evaluat, cu obiectivitate, multele daruri pe care pelerinii le primeau ca răspuns la rugăciunile lor îndreptate către Dumnezeu prin mijlocirea Sfintei Prea Cuvioasei şi Mult Milostivei Parascheva. În fiecare zi sute şi mii de oameni, localnici dar şi oaspeţi de departe, cereau ajutorul ocrotitoarei Moldovei. Nu-mi amintesc vreo zi în care biserica să fi fost goală, fără credincioşi, iar în cele mai multe zile Catedrala devenea neîncăpătoare. Ar fi fost nevoie de un spaţiu de trei-patru ori mai mare pentru a primi pe „căutătorii Împărăţiei Cerurilor.” Îmi amintesc şi de evlavia ierarhilor, a clericilor şi monahilor care îngenunchiau în Catedrală, cerându-i Sfintei Parascheva ajutor şi sprijin în lupta războiului nevăzut. În unele zile, fără să fi fost anunţaţi, îşi făceau apariţia grupuri numeroase de credincioşi însoţite de ierarhi şi preoţi din Grecia, Serbia şi Bulgaria. Unii dintre ei rămâneau toată ziua în Catedrală, în priveghere şi rugăciune. Cu ani în urmă, fiind la moaştele Sfintei am observat la rândul „consistent” format în Catedrală pentru închinarea la Sf. Moaşte un bătrân cleric, aşezat printre credincioşi care aştepta momentul ajungerii lângă raclă. M-am apropiat şi l-am recunoscut. Era un înalt ierarh care revenea la Iaşi în fiecare an şi nu uita să treacă pe la Sfânta Parascheva lângă care slujise vreme îndelungată din tinereţile sale.

   Cinstirea Sfintei Parascheva se observă permanent, dar mai ales la ziua pomenirii ei, la 14 octombrie în fiecare an. Cu o săptămână înainte de sărbătoarea ei, de dimineaţă până seara târziu mii de credincioşi (numărul lor n-a fost niciodată stabilit cu precizie) îşi îndreaptă paşii către locaşul Sfintei Parascheva.

   După puţina mea cunoaştere, pot afirma că în puţine locuri din lumea ortodoxă, se realizează asemenea pelerinaje cum este acela de la sărbătoarea Sfintei şi chiar în fiecare zi de peste an. Se vorbeşte mult în ultima vreme de pelerinajele din Tinos, Eghina, Kefalonia, Kerkyra, insula Evia, de la Kiev şi din lumea slavă. Adevărat. Dar nicăieri nu vei întâlni atâţia oameni ca la Sfânta Parascheva. Este, cu siguranţă, răsplata pe care Dumnezeu i-a făcut-o Sfintei Parascheva pentru smerenia şi bunătatea inimii ei, pentru jertfelnica iubire arătată Mirelui Hristos în scurta ei vieţuire pământească.

   Nu pot apoi uita evlavia totală a credincioşilor veniţi de departe care petreceau nopţile în rugăciune afară sub cerul liber. Era o dorinţă liber asumată (în Iaşi existau suficiente posibilităţi de cazare gratuită). Aşteptau în frig, toată noaptea, în rugăciuni şi cântări scoaterea în procesiune a moaştelor din Catedrală. Ce să mai spun de bucuria oamenilor când Sfânta Parascheva era purtată pe străzile Iaşilor în procesiunea „Calea Sfinţilor”. Oamenii plângeau, aveau lacrimi pe obraz, lacrimi însoţite de căldura inimii şi de dorinţa comuniunii cu Sfinţii.

   Când Sfânta era aşezată sub baldachinul de pe esplanada Catedralei, mii şi zeci de mii de credincioşi aşteptau uneori mai bine de 20 de ore la rând să venereze sfintele moaşte. Nimic nu era în zadar. Fiecare credincios în parte primea câte un dar de la Milostivul Dumnezeu prin rugăciunile Sfintei Parascheva.

   Printre cei care aşteptau la rând erau oameni trecuţi de 80 de ani, cu puterile împuţinate, cu suferinţe grele şi mâhniri sufleteşti. La capătul pelerinajului lor plecau bucuroşi, nutrind speranţa că la anul viitor vor fi din nou prezenţi la sărbătoare.

   Se aflau printre pelerini credincioşi cu rânduieli aspre, care posteau câte o zi şi o noapte, refuzând şi ceaiul cald care le era oferit. Era aceasta o rânduială izvorâtă din credinţa puternică şi lucrătoare a fiilor Bisericii. Nu vă ascund că toate aceste exemple pe care le-am întâlnit au constituit pentru mine adevărate modele şi recunosc că n-am reuşit să mă ridic niciodată la înălţimea trăirii lor.

   Din anii slujirii nevrednice lângă moaştele Sfintei Parascheva mai aduc o mărturie emoţionantă. În fiecare dimineaţă, preotul de rând avea obligaţia să deschidă capacul raclei pentru a facilita închinarea credincioşilor. După acest moment, câteva minute simţeai o mireasmă plăcută şi fină, care nu semăna cu nimic din cele ale lumii acesteia. După câteva minute mireasma se împrăştia, deşi uneori simţeai prezenţa ei şi peste zi.

   Acelaşi lucru se întâmpla când slujitorii Catedralei schimbau veşmintele care acopereau Sf. Moaşte. Impregnate de mireasma amintită, acoperămintele respective păstrau un timp mărturia întâlnirii cu Sfinţii lui Dumnezeu. Tocmai de aceea tot mai multe mănăstiri şi biserici doresc să aibă un Semn de binecuvântare de la Sfânta Parascheva.

   În aceşti aproape 20 de ani de binecuvântare primită de la Sfânta Parascheva i-am cunoscut pe cei care au slujit-o. Unii dintre ei, după rânduiala firii omeneşti, s-au dus din lumea aceasta: fericitul patriarh Teoctist (fost slujitor al Catedralei şi eclesiarh), Mitropolitul Nestor Vornicescu (fost slujitor al Catedralei), arhim. Nectarie Bostan, ierom. Ciprian Teodorine, protos. Pangratie Preotu, Protos. Firmilian Olaru şi Arhim. Partenie Apetrei (sper să nu fi uitat pe cineva).

   Toţi slujitorii Catedralei de acum şi de altă dată pot mărturisi, fiecare în parte, cât bine a făcut Dumnezeu oamenilor pentru rugăciunile Sfintei Parascheva.

   Sunt printre noi oameni nerecunoscători faţă de Dumnezeu şi faţă de Sfinţi. Cuvinte grele, nepotrivite, mediatizate prin intermediul canalelor media necinstesc tradiţia ortodoxă bimilenară a cinstirii lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Săi. Şi asta cu atât mai grav cu cât autorii sunt formatori de opinie, persoane cunoscute şi chiar apreciate. Cum mai poţi apecia un potrivnic al Sfinţilor? Cine se poate pune cu Sfinţii? Doar cineva a cărui minte i-a fost întunecată de potrivnicul binelui.

   La pomenirea Sfintei Parascheva, ca în fiecare zi, un dor permanent mă încearcă. E dorul după binecuvântarea ei, după mijlocirile ei pentru nevrednica mea persoană.

   Acest lucru se poate întâmpla. E firesc să avem doruri după Dumnezeu, după Sfinţi, după oameni buni care ne-au arătat într-o zi a vieţii noastre un semn de bunăvoinţă.

   Aşa cum este dorul neostoit după Sfânta Parascheva, cea mult folositoare şi ajutătoare, pe care o rog să nu mă părăsească în călătoria pe marea învolburată a acestei vieţi. (arhim. Timotei AIOANEI,Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor)