Nu am reuşit ca neam să stăm mult timp împreună. Ne-am înstrăinat unii de alţii. Hotare nedrepte s-au statornicit între noi. Hotărâri silnice ne-au separat de fraţi. Şi încă ne separă. Dar încă sunt şi lucruri care ne mai unesc: credinţa, graiul şi portul.

Timp de trei zile, în perioada 28-30 septembrie 2018, 20 de liceeni şi studenţi, prieteni ai Sfinţilor Trei Ierarhi de la Biserica Colegiului Pedagogic din Iaşi, am ales să vedem şi să simţim ţara de dincolo de Prut. Şi am văzut. Si ne-am simţit acasă.

Călăuziţi de două prietene din Basarabia, am vizitat locuri şi oameni. Am văzut mănăstiri şi cetăţi, am străbătut oraşe şi sate, dealuri şi văi. Am întâlnit tineri şi bătrâni, călugări şi mireni. Şi ne-am simţit acasă.

Am poposit la mănăstiri precum Căpriana, Curchi, Saharna. Am vizitat complexele istorico-culturale de la Tâpova şi Orheiul Vechi. Am privit apele Nistrului de pe zidurile Cetăţii Soroca. Am cântat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Saharna şi la Parohia Martirilor Brâncoveni din Soroca.

Am stat de vorbă cu părinţi şi copii. Am auzit vorbindu-se de Ştefan cel Mare şi Sfânt, de Petru Rareş şi de Alexandru cel Bun, domni care au ridicat aici ziduri de mănăstire şi de cetate. Şi ne-am simţit acasă.

Am întâlnit aceeaşi dragoste şi ospitalitate ca la bunicii mei la cei care ne-au găzduit şi ne-au ospătat, aceleaşi vorbe, acelaşi port.

Şi am rămas nedumerită: avem acelaşi grai, acelaşi port, acelaşi trecut. De ce nu suntem astăzi împreună? Cât mai durează hotarul dintre fraţi? (Iuliana Pîrvu, elevă la Colegiul Pedagogic Iaşi)