Pelerinaj de suflet în Italia

Social

Pelerinaj de suflet în Italia

Cetatea Vatican cu Basilica San Pietro, Domul din Milano, Basilica Santa Giustina din Padova cu moaştele Sf. Ap. şi Ev. Luca, Basilica Santa Maria Magiore şi Muzeul Vatican sunt doar câteva dintre locurile încărcate de spiritualitate de pe teritoriul Italiei ce pot fi vizitate în perioada 18-26 mai în pelerinajul organizat de Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Acestora li se adaugă şi alte obiective istorice: Colosseumul, Catacombele Romane, cu mărturii ale primilor creştini, sau Panteonul.

Cu sârguinţă şi dedicaţie, ostenitorii de la Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au pregătit credincioşilor un pelerinaj menit să înfăţişeze splendoarea arhitectonică a Italiei şi profunzimea credinţei urmaşilor Romei. Vor fi descoperite locurile sfinte ce adăpostesc moaştele binefăcătoare a Sf. Apostol şi Evanghelist Luca, Sf. Petru sau ale Sf. Ap. şi Ev. Marcu. Pelerinajul în Italia se întinde pe parcursul a 9 zile (8 nopţi), în perioada 18-26 mai, deplasarea realizându-se cu autocar clasificat (dotat cu aer condiţionat).

Prima şi a doua zi a pelerinajului va da ocazia pelerinilor, din mersul autocarului, să admire frumuseţile patriei noastre, sosirea în Veneţia fiind programată în seara zilei de 19 mai, aici pelerinii urmând a înnopta la hotel în Mestre. „În a treia zi, în drum spre oraşul Milano, vom poposi în oraşul Padova la Basilica Santa Giustina, unde se află moaştele Sf. Ap. şi Ev. Luca. Continuăm pelerinajul spre oraşul Milano şi vom vizita Domul, a treia biserică din lume ca mărime, unde sunt adăpostite moaştele Sfintei Tecla. Vom vizita şi Basilica Sant Ambrogio, unde se află moaştele Sf. Ambrozie“, au detaliat reprezentanţii Centrului de Pelerinaj „Sf. Parascheva“.

În a patra zi, după o noapte la Milano, pelerinii se vor deplasa spre oraşul Florenţa, „capitala italiană a artei, dar şi centru economic, comercial şi cultural medieval, unul dintre cele mai bogate oraşe ale timpurilor“, fiind recunoscut ca locul Renaşterii italiene. După o oprire în centrul istoric al Florenţei (patrimoniu UNESCO din 1982), se vizitează Domul din Florenţa; se pleacă apoi spre Roma.

Pelerinii români vor descoperi Vaticanul şi celelalte edificii din Roma

În capitala Italiei, pe 22 mai, pelerinii vor participa la Sfânta Liturghie săvârşită la Episcopia Română a Italiei,  după care vor vizita Cetatea Vatican cu Basilica San Pietro, unde se găsesc moaştele Sf. Ap. Petru, iar sub altarul din stânga, numit San Giusepe, se găsesc moaştele Sf. Ap. Simon Zilotul şi a Sf. Ap. Iuda, ruda Domnului. De asemenea, pelerinii vor merge la Basilica Santa Maria Magiore (unde, sub altar, se găseşte Leagănul Mântuitorului), Basilica San Giovanni in Laterano, construită de Sf. Constantin cel Mare şi cunoscută ca prima biserică din Roma. Basilica Santa Croce in Gerusaleme (unde se află o parte din lemnul Sf. Cruci şi piroanele Mântuitorului) şi Basilica Cosma şi Damian, unde se găsesc moaştele Sfinţilor, sunt alte două edificii ce vor fi vizitate în cea de-a cincea zi a pelerinajului.

A şasea zi va fi dedicată vizitei la Muzeul Vatican, Colosseumul, Catacombele Romane, cu mărturii ale primilor creştini, Forumul Roman, renumita Fontana di trevi, Piaţa Navona şi Panteonul.

Vizită în „oraşul celor douăzeci de turnuri“

Pelerinajul italian va continua cu deplasarea spre oraşul Bologna, cunoscut în Italia şi ca „oraşul celor douăzeci de turnuri“. Cele mai cunoscute, le Due Torri (cele Două Turnuri), sunt Turnul degli Asinelli (al Măgăruşilor, construit în 1109, având 97 de metri) şi Turnul Garisenda (de 60 de metri, din secolul al XI-lea), un turn înclinat, ca şi Turnul din Pisa, aduc lămuriri reprezentanţii Centrului de Pelerinaj. Urmează a opta zi, cu deplasarea spre Veneţia, unde pelerinii vor vizita Basilica San Marco, cu moaştele Sf. Ap. şi Ev. Marcu, Basilica Santa Lucia, unde se găsesc moaştele Sf. Lucia şi Basilica San Giovanni Bragora, unde se găsesc moaştele Sf. Ioan cel Milostiv şi degetul Sf. Ioan Botezătorul. Bogăţia spirituală a Italiei va lua locul amintirilor, pelerinii noştri urmând a ajunge în România, la Oradea, în seara zilei de 25 mai, după care, a doua zi, se pleacă spre târgul Ieşilor.

Tariful călătoriei va fi de 520 de euro/persoană, în preţ fiind incluse următoarele servicii: transport cu autocar clasificat, dotat cu aer condiţionat; cazare 7 nopţi, la hotel 2* şi 3* în regim double; însoţitor de grup; micul dejun şi asigurarea medicală.

Pelerinaj în Ţara Sfântă

Între 11-17 martie, Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ organizează un pelerinaj în Ţara Sfântă, tariful fiind de 680 de euro, acoperind următoarele servicii: transport avion Bucureşti - Tel Aviv - Bucureşti, taxe de aeroport, asistenţă în aeroport la sosire şi plecare,

6 nopţi cazare la hoteluri de 3/4*(categoria de stea este valabilă şi aferentă pentru Israel; conform clasificării europene hotelurile sunt de 2/3*), în camere duble, cu aer condiţionat, baie, telefon, televizor, demipensiune (2 mese pe zi - conform programului; intrare cu cina, ieşire cu mic dejun), taxe de intrare la obiectivele din program, transport cu autocar cu aer condiţionat şi preot însoţitor/ghid local vorbitor de limba română din partea Centrului de Pelerinaj.

Călătoriile binecuvântate în Ţara Sfântă cuprind toate locurile importante pe unde a călcat Mântuitorul nostru Iisus Hristos în viaţa-I pământească şi unde a săvârşit minuni: Betleem, Nazaret, Cana Galileei, Muntele Tabor (al Schimbării la Faţă), Valea Iordanului, Muntele Măslinilor, Ierusalim - Via Dolorosa sau Drumul Crucii, cu cele 14 opriri, Biserica Sfântului Mormânt, Golgota, Piatra Ungerii, Sfântul Mormânt şi toate paraclisele, Muntele Sion, precum şi biserici şi mănăstiri care adăpostesc moaşte ale sfinţilor preaiubiţi de Dumnezeu.

 

La sediul Centrului de Pelerinaj „Sf. Parascheva“, componentă a Compartimentului „Turism şi pelerinaje“ al MMB, persoanele interesate pot obţine date suplimentare cu privire la obiectivele vizitate, programul pe zile, serviciile incluse în preţ, dar şi alte informaţii utile.

 

Punct de lucru IAŞI:

Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.14

Iaşi - 700064, România

Telefon: 0040.232.276.907;

Fax: 0040. 232.276.867 şi pe internet:

Email: centruldepelerinaj@yahoo.co.uk

office@provitur.ro

Web: www.centruldepelerinaj.ro; www.provitur.ro.

 

Punct de lucru PIATRA NEAMŢ:

Bd. Traian, nr. 3, lângă Spitalul Judeţean,

Piatra Neamţ - 610136, România

Telefon: 0040.233.261.610

Mobil: 0040.766.092.248

Fax: 0040.232.276.867

Email: piatra.neamt@centruldepelerinaj.ro

Web: www.centruldepelerinaj.ro

Citește despre: