Pelerinaj gratuit pentru un grup de copii din comuna Andrieșeni
Proiectul „Pelerinaj în cinstea Sfinților” al Mănăstirii Hadâmbu a continuat sâmbătă, 26 februarie 2022, cu o nouă activitate.
Un grup de 45 de copii din satele Spineni și Fântânele, comuna Andrieșeni, județul Iași, a ajuns pentru prima dată la Mănăstirea Hadâmbu. Tinerii s-au închinat în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” a așezării monahale, unde se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și alte odoare de mare preț. Împreună cu arhimandritul Nicodim Gheorghiță, starețul așezământului monastic din Dealul Mare, școlarii au participat la slujba Acatistului. Aceștia au fost însoțiți de profesorul pentru învățământ primar Ilie Urmă și de profesorul pentru învățământ primar Iustina Brânzac de la Școala „Gheorghe Ciobanu” – Andrieșeni. Apoi, părintele stareț Nicodim le-a oferit câte un pachet cu dulciuri și suc, dar și câteva îndemnuri duhovnicești. În Casa de Oaspeți „Sfântul Spiridon” – Lunca Cetățuii, județul Iași, copiii au primit o masă din partea Mănăstirii Hadâmbu. Programul pelerinajului a continuat la mănăstirile Cetățuia și Frumoasa, iar la final s-au închinat la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și la cele ale Sfântului Iosif cel Milostiv din Catedrala Mitropolitană din Iași.