Pelerinaj la biserica Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri“ din Iaşi
Un fragment din moaştele Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, vor ajunge în această dimineaţă în pelerinaj la capela Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri“ din Iaşi.
Sfintele moaşte, aduse de la Sibiu, vor rămâne spre închinare în acest sfânt locaş până luni, 15 septembrie 2014. În această perioadă, atât la capela Batalionului 151 Infanterie din Iaşi, cât şi în incinta unităţii vor avea loc mai multe evenimente, organizate cu prilejul împlinirii a zece ani de la sfinţirea capelei Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri“ din Iaşi. „Sfintele moaşte vor fi întâmpinate astăzi, de la ora 8:00, cu onoruri religioase şi militare. În continuare, se va săvârşi Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi de caritate din Arhiepiscopia Iaşilor. După Sfânta Liturghie, va avea loc şedinţa preoţilor de caritate în cadrul căreia va fi susţinut un referat legat de Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“, a spus pr. Valentin Păţăligă, preot militar la capela Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri“ din Iaşi.