Pelerinaj pentru membrii Corului „Nectarios“
Membrii Corului „Nectarios“ al Bisericii „Sfântul Ierarh Nectarie“ din Iaşi, dirijat de Ana-Maria Dumitru, însoţiţi de preotul paroh Petrică Lehaci şi de preoteasa Maria, au mers, în perioada 6-7 iunie 2015, într-un pelerinaj.
Traseul a cuprins mănăstirile şi obiectivele turistice din judeţul Suceava, pelerinajul membrilor corului de la Biserica „Sfântul Nectarie“ fiind o tradiţie în ultimii ani. „În acest an, corul nostru va împlini zece ani de existenţă, astfel că acest periplu, organizat prin dragostea părintelui Petrică Lehaci, se înscrie în seria activităţilor dedicate acestui moment aniversar. Am vizitat şi ne-am închinat în mănăstirile Moldoviţa, Suceviţa, Humor, Cămârzani, Voroneţ, Doroteia, Putna şi Sihăstria Putnei. În fiecare locaş de închinare am înălţat o rugăciune prin cântarea religioasă“, a spus Ana-Maria Dumitru. În Duminica Tuturor Sfinţilor, la invitaţia părintelui stareţ Nectarie Clinci, Corul „Nectarios“ a oferit răspunsurile liturgice în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în biserica mănăstirii Sihăstria Putnei din judeţul Suceava.