Pelerinajele lunii ianuarie în Ţara Sfântă

Social

Pelerinajele lunii ianuarie în Ţara Sfântă

Tot mai mulţi credincioşi îşi manifestă dorinţa de a merge în pelerinaj la locurile sfinte din Israel, astfel că Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei vine în întâmpinarea acestora organizând lunar astfel de călătorii spirituale. În luna ianuarie, când se sărbătoreşte Boboteaza, iar pe rit vechi se desfăşoară o procesiune ortodoxă la locul real al Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, vor fi organizate patru pelerinaje în Ţara Sfântă. „Numărul mare de solicitări a făcut să venim în întâmpinarea pelerinilor cu o ofertă variată de pelerinaje în luna ianuarie. În această perioadă se petrece un moment important la locul istoric al Botezului Domnului Iisus Hristos, atunci când apele Iordanului vor fi sfinţite de către Patriarhul Ierusalimului, şi anume minunea întoarcerii apelor râului Iordan“, ne-a spus diac. Cristian Constantin Ivan, coordonatorul pelerinajelor interne şi externe.

În luna ianuarie a anului 2013, Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei vine în întâmpinarea credincioşilor cu o ofertă variată de pelerinaje, însă locul central îl vor ocupa cele patru pelerinaje organizate în Ţara Sfântă: 14-20 ianuarie 2013 (7 zile/6 nopţi), 14-21 ianuarie 2013 (7 zile/7 nopţi), 17-24 ianuarie 2013 (8 zile/7 nopţi), iar între 13 şi 22 ianuarie pelerinajul va cuprinde locuri spirituale importante din Israel, Iordania şi Egipt (Muntele Sinai). „Numărul mare de solicitări a făcut să venim în întâmpinarea pelerinilor cu o ofertă variată de pelerinaje în luna ianuarie. În această perioadă se desfăşoară un moment important la locul istoric al Botezului Domnului Iisus Hristos, atunci când apele Iordanului vor fi sfinţite de către Patriarhul Ierusalimului, şi anume minunea întoarcerii apelor râului Iordan“, ne-a spus diac. Cristian Constantin Ivan, coordonatorul pelerinajelor interne şi externe.

Astfel, credincioşii vor avea ocazia unică de a fi martori la o minune ce se petrece în data de 18 ianuarie, la locul real al săvârşirii Botezului Domnului nostru Iisus Hristos. „În ziua de 18 ianuarie se oficiază la locul istoric al Botezului Domnului Iisus Hristos - Betabara, în apropiere de oraşul Ierihon, slujba de sfinţire a Iordanului de către Patriarhul Ierusalimului. În acest moment apele râului curg înapoi; este una dintre cele trei minuni ce se săvârşeşte în Ţara Sfântă an de an, pe lângă venirea Sfintei Lumini la Ierusalim în Sâmbăta Mare şi coborârea Norului pe Muntele Tabor la sărbătoarea Schimbării la Faţă. Prin pelerinajele organizate, Centrul de Pelerinaj «Sf. Parascheva» vine în întâmpinarea preoţilor parohi şi credincioşilor care sunt dornici să păşească împreună pe urmele Mântuitorului nostru Iisus Hristos“, ne-a subliniat diac. Cristian Ivan.

„Pelerinajul ne întăreşte în credinţă“

Călătoriile spirituale în Israel cuprind toate locurile importante pe unde a călcat Mântuitorul nostru Iisus Hristos în viaţa-i pământească şi unde a săvârşit minuni: Betleem, Nazaret, Cana Galileei, Muntele Tabor (al Schimbării la Faţă), Valea Iordanului, Muntele Măslinilor, Ierusalim - Via Dolorosa sau Drumul Crucii, cu cele 14 opriri, Biserica Sfântului Mormânt, Golgota, Piatra Ungerii, Sfântul Mormânt şi toate paraclisele, Muntele Sion, precum şi biserici şi mănăstiri care adăpostesc moaşte ale sfinţilor preaiubiţi de Dumnezeu. „Pelerinajul este parte componentă a activităţii Bisericii, care se îngrijeşte de sufletul credincioşilor săi. Astfel că organizarea lunară de pelerinaje în ţară şi în străinătate (Grecia, Ucraina, Ţara Sfântă etc.) vine să dinamizeze viaţa creştinilor, care, odată porniţi în acest demers duhovnicesc şi asistaţi de preotul paroh, preotul duhovnic sau preotul însoţitor, devin pelerini. Aceştia, întorcându-se din pelerinaj, îşi întăresc credinţa, îşi schimbă viaţa şi înţeleg mult mai bine ce înseamnă să fii creştin“, a mai subliniat diac. Cristian Ivan, coordonatorul pelerinajelor interne şi externe.

Oferta serviciilor incluse în pelerinaj

Pentru pelerinajele care au ca obiectiv locurile sfinte din Israel, costul pelerinajului este de 790 de euro de persoană, în acest tarif fiind incluse următoarele servicii:

- transport avion Bucureşti - Tel Aviv - Bucureşti;

- taxe de aeroport;

- asistenţă în aeroport la sosire şi plecare;

- 7 nopţi cazare la hoteluri de 3/4*(categoria de stea este valabilă şi aferentă pentru Israel; conform clasificarii europene, hotelurile sunt de 2/3*), conform programului, în camere duble, cu aer condiţionat, baie, telefon, televizor, demipensiune (2 mese pe zi - conform programului; intrare cu cină, ieşire cu mic dejun);

- taxe de intrare la obiectivele din program;

- transport cu autocar cu aer condiţionat, conform programului;

- preot însoţitor/ghid local vorbitor de limba română din partea Centrului de Pelerinaj.         

În preţ nu sunt incluse: tips Israel: 25 de euro, cheltuieli personale, masa de prânz, taxa de intrare la Mănăstirea „Sf. Sava“ (5 euro/persoană), plimbarea cu vaporul pe Marea Galileei (10 euro/persoană), ieşire noaptea la Sf. Mormânt (10 euro), asigurarea medicală şi transportul cu autocarul către Aeroportul Otopeni.

„În funcţie de programul festivităţilor şi al posibilităţilor de participare, din motive de securitate, se poate schimba ordinea vizitării obiectivelor pe zile sau se poate înlocui vizitarea unor obiective prevăzute în program“, a mai spus reprezentantul Centrului de Pelerinaj.

Pelerinajul organizat în Israel, Iordania şi Egipt (Muntele Sinai), în perioada 13-22 ianuarie 2013, are un tarif de 1.150 de euro, cu toate taxele incluse, exceptând cheltuielile personale, masa de prânz, asigurarea medicală, tips-urile şi ieşirile opţionale. (Vlad Enea)

Preoţii parohi şi credincioşii pot obţine de la angajaţii Compartimentului „Turism şi pelerinaje“ al MMB, ce cuprinde Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ şi Agenţia de Turism PROVITUR, informaţii detaliate referitoare la obiectivele vizitate, programul, pe zile, serviciile incluse în preţ, precum şi alte date legate de obţinerea vizei de călătorie sau  a asigurării medicale etc.

 

Compartimentul „Pelerinaje şi turism“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei

Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.14

Iaşi - 700064, România

Telefon: 0040.232.276.907;

Fax: 0040. 232.276.867 şi pe internet:

Email: centruldepelerinaj@yahoo.co.uk; office@provitur.ro

Web: www.centruldepelerinaj.ro; www.provitur.ro.

Citește despre: