Pelerinajul sfinţilor în ţinutul Fălticenilor

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Pelerinajul sfinţilor în ţinutul Fălticenilor

Moaştele Sfântului Andrei Criteanul şi cele ale Sfinţilor Epictet şi Astion au fost purtate ieri în procesiune pe străzile din municipiul Fălticeni. Pelerinajul a avut loc cu prilejul hramului Bisericii „Sfântul Ilie“ din Fălticeni. Astăzi, slujba Sfintei Liturghii din biserica Sfântului Ilie din Fălticeni va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Teodosie.

Sărbătoarea oraşului Fălticeni a fost marcată într-un mod deosebit ieri la Biserica „Sfântul Ilie“ din centrul oraşului. De dimineaţă, credincioşii şi-au îndreptat paşii spre lăcaşul de închinăciune aflat în sărbătoare. Oamenii s-au închinat mai întâi la racla în care se află moaştele Sfântului Andrei Criteanul, aduse la Fălticeni de la Constanţa, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi a Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. În baldachinul special amenajat în curtea sfântului lăcaş a fost aşezată şi racla în care se află fragmente din moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion.

Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de pr. Constantin Patrolea, protopop al Protopopiatului Fălticeni, alături de un sobor de preoţi, care a adresat la final un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. În acelaşi timp, pr. protopop Constantin Patrolea a făcut referire la patimile care îi stăpânesc adesea pe oameni, amintind că prin Canonul Sfântului Andrei Criteanul, ale căror sfinte moaşte au poposit la Fălticeni, creştinii sunt îndemnaţi să caute spre vindecarea sufletului lor. „Avem momente când trebuie să vorbim cu sufletul nostru pentru a îndepărta răul şi patimile. Mântuitorul Hristos ne spune:«Omul cel bun, din comoara lui cea bună, scoate afară cele bune, pe când omul cel rău, din comoara lui cea rea, scoate afară cele rele» (Matei 12-35). Să dea Bunul Dumnezeu ca Sfânta Liturghie şi evlavia noastră la sfinţii ale căror moaşte ne-am închinat astăzi (n.r. ieri) să ne fie spre bucurie, spre folos sufletesc şi spre binecuvântare“, a spus pr. protopop Constantin Patrolea.

Părintele paroh Ionel Marian a mulţumit preoţilor slujitori şi credincioşilor pentru că s-au rugat împreună la hramul Bisericii „Sfântul Ilie“ din Fălticeni. Apoi, pr. paroh Ionel Marian şi-a îndreptat gândul de recunoştinţă faţă de cei care s-au ostenit la organizarea hramului şi i-a felicitat pe cei care poartă numele Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. A urmat Parastasul pentru ctitorii şi preoţii care au slujit în Biserica „Sfântul Ilie“ din Fălticeni.

Pelerinaj pentru mărturisirea credinţei

Pelerinajul cu moaştele Sfântului Andrei Criteanul şi ale Sfinţilor Epictet şi Astion a pornit din faţa Bisericii „Sfântul Ilie“. Mai întâi s-a dat binecuvântare, după care s-au citit rugăciunile începătoare, urmând ca mai apoi să se cânte „Sfinţilor mucenici“, dar şi alte cântări religioase specifice acestui moment. Procesiunea, la care au participat toţi credincioşii prezenţi la slujbă, a pornit în dangătul clopotelor. În faţa acestei procesiuni, a mers un enoriaş îmbrăcat în costum naţional care a bătut toaca. A urmat un grup de credincioşi care au ţinut în mâini icoanele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre, prapuri, felinare şi cruci. În urma baldachinului cu sfintele moaşte, purtat pe umeri de patru bărbaţi, au mers preoţii, alături de mulţimea de oameni, care au cântat şi s-au rugat, cinstind astfel sfinţii şi mărturisind credinţa ortodoxă. „Am pornit în acest pelerinaj cu gândul de a mărturisi evlavia şi credinţa noastră în oraşul Fălticeni. Dorim să arătăm că în acest oraş sărbătoarea Sfântului Ilie este în primul rând a rugăciunii. Am venit cu toţii să ne rugăm pentru binele nostru şi pentru binecuvântarea familiilor noastre“, a mărturisit pr. protopop Constantin Patrolea.

Traseul procesiunii a fost următorul: Biserica „Sfântul Ilie“ - Spitalul Municipal din Fălticeni - Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Primăria Municipiului Fălticeni - Catedrala „Învierea Domnului“ - Biserica „Sfântul Ilie“. În faţa Primăriei Fălticeni, sfintele moaşte au fost aşteptate cu emoţie de conducerea şi angajaţii instituţiei.

Procesiune iniţiată de părintele Teodor Constantin Marian

Pelerinajul închinat sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul este o tradiţie începută acum şase ani de vrednicul de pomenire Teodor Constantin Marian, fost slujitor la Biserica „Sfântul Ilie“, plecat la Domnul în luna noiembrie a anului trecut. „Acest pelerinaj din «oraşul în care nu se întâmplă nimic», cum se spunea cu ani în urmă, este un moment de trăire duhovnicească şi de mărturisire a credinţei noastre. Prin această procesiune, paşii pelerinului intră în cadenţă cu paşii sfinţilor, pe cărarea mântuirii. Acest pelerinaj are loc în acest an la îndemnul Înalt Preasfinţitului Teodosie, care mi-a spus că procesiunea trebuie să aibă loc în amintirea celor care nu mai sunt printre noi. Părintele Teodor Constantin Marian a fost cel care, acum şase ani, a avut iniţiativa de a face ceva deosebit cu prilejul sărbătorii Sfântului Ilie, ocrotitorul oraşului. Sunt sigur că părintele Teodor Constantin Marian ne zâmbeşte din împărăţia cerurilor“, a remarcat pr. paroh Ionel Marian.

Credincioşii de toate vârstele au participat cu bucurie la pelerinaj, apoi s-au închinat sfintelor moaşte. Mircea Moisei din Fălticeni: „M-am bucurat foarte mult pentru că am participat la acest pelerinaj şi la Sfânta Liturghie“. Robert Vrabie, elev din Fălticeni: „Am venit cu mama la acest pelerinaj şi îmi place foarte mult pentru că sunt mulţi preoţi şi credincioşi care se roagă împreună“. „Am venit să particip la acest pelerinaj pentru că avem credinţă. Ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea ploaie prin rugăciunile Sfinţilor Andrei Criteanul, Epictet şi Astion“, a spus Mihai din Paşcani.

Programul manifestărilor de la Biserica „Sfântul Ilie“ din Fălticeni a continuat aseară cu oficierea Cununiei de aur pentru 31 de perechi care împlinesc 50 de ani de căsătorie. În această dimineaţă, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Teodosie.

Citește despre: