Peste 120 de persoane au participat la Marșul pentru Viață din Miroslava

Arhiepiscopia Iaşilor

Peste 120 de persoane au participat la Marșul pentru Viață din Miroslava

Duminică, 29 martie 2026, începând cu ora 13:00, cu voia lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, în comuna Miroslava a avut loc ediția a II-a a Marșului pentru Viață, având în acest an sloganul „Solidaritate pentru amândoi”, pentru prunc, dar și pentru mama acestuia.

La eveniment au luat parte aproximativ 120 de persoane, care s-au adunat în Centrul Cultural „Socrate” al Parohiei Miroslava II, unde, după cuvântul de deschidere, a avut loc un scurt moment de rugăciune pentru binecuvântarea familiei, pentru femeile însărcinate și pentru familiile care își doresc să primească de la Dumnezeu darul sacru al vieții prin nașterea de prunci.

Participanții au pornit în marș spre Biserica „Nașterea Maicii Domnului” – Miroslava I. Ajunși la destinație, au ascultat mărturia doamnei Silvia Bolohan, din Parohia Valea Ursului (Pr. Costel Ciubotariu). Doamna Silvia este mamă a doi copii, dintre care unul s-a născut cu sindromul Down, copil care în prezent are 24 de ani. Aceasta a împărtășit dificultățile pe care le-a întâmpinat în creșterea unui copil născut cu un cromozom 21 suplimentar, în societatea românească a începutului de secol XXI, dar mai ales bucuriile și binecuvântările pe care le-a avut și le are ca mamă a unui astfel de copil, pentru că a ales să își asume „această cruce cu bucurie, nu cu tristețe”.

După ce și-a exprimat recunoștința față de persoanele care și-au manifestat solidaritatea în momentele dificile de după ce a devenit mama unui copil cu sindrom Down, doamna Silvia a adresat un mesaj de încurajare familiilor care își doresc să devină părinți.

Marșul pentru Viață s-a încheiat cu un program artistic susținut de Corul de copii „Mirostar” al Parohiei Miroslava III (Pr. Victor-Gabriel Merișescu), coordonat de domnul Nora-Nicolae Ciubotaru, și continuat de Ariana Ghenghea și Tudor-Andrei Radu, elevi ai Școlii Generale „Colonel Constantin Langa” – Miroslava, precum și de membrii Cenaclului literar-artistic „Dimitrie Anghel”, coordonat de domnul Liviu Pendefunda.

Prin prezența lor la acest eveniment, domnul Dan Niță, primarul comunei Miroslava, domnul Silviu Ghenghea, viceprimarul comunei Miroslava, și domnul Mihai Cantemir, directorul Liceului Tehnologic Agricol „Olga Sturdza” – Miroslava, au subliniat importanța și atenția pe care le acordă „sănătății emoționale” a familiilor din comunitate, ca celule ale unei societăți fundamentate pe principii morale și creștine.

Organizatorul evenimentului la nivel local a fost Parohia „Nașterea Maicii Domnului” – Miroslava I (Pr. paroh Narcis Rașcanu), cu sprijinul Departamentului Pro Vita al Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, al parohiilor componente ale Cercului pastoral-misionar nr. 3 din Protopopiatul Iași III, al Primăriei Comunei Miroslava, al Liceului Tehnologic Agricol „Olga Sturdza” – Miroslava, al Școlii Generale „Colonel Constantin Langa” – Miroslava, al Cenaclului literar-artistic „Dimitrie Anghel”, al Poliției Locale și al Poliției Rurale Miroslava.

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: