Peste 400 de activități și 24 de marșuri pentru viață organizate în luna martie în Arhiepiscopia Iașilor pentru susținerea femeilor însărcinate aflate în dificultate
Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, organizează în luna martie peste 400 de activități dedicate vieții. Sub tema „Fiecare om contează”, evenimentele au ca scop conștientizarea societății cu privire la umanitatea deplină a copiilor nenăscuți și la necesitatea de a sprijini femeile însărcinate aflate în dificultate.
Luna pentru viață începe cu mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
„Marșul pentru viață susține mai multe realități sfinte. În primul rând subliniază frumusețea familiei: tată, mamă și pruncii lor. Sublinează, de asemenea, dreptul la viață a copilului nenăscut, precum și dreptul la educație și creștere aleasă a copilului născut. Marșul pentru viață susține, de asemenea, femeia aflată în dificultate, care are nevoie de sprijin și pentru care și noi nădăjuim anul acesta să începem lucrările la Centrul Maternal „Sfânta Emilia” din Iași, destinat tocmai ocrotirii câtorva femei, care de-a lungul timpului vor avea nevoie de un sejur pentru a se odihni, pentru a reflecta, pentru a-și ocroti pruncul din pântece”, a transmis Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan.
Marșul pentru viață va avea loc în 24 de localități din Arhiepiscopia Iașilor: Iași, Vlădeni, Răducăneni, Țuțora, Scânteia, Podu Iloaiei, Țibănești, Miroslava, Lunca Cetățuii, Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău, Botoșani, Dorohoi, Săveni, Iacobeni, Ștefănești, Darabani, Piatra Neamț, Mănoaia, Târgu Neamț, Petricani, Borca, Frasin.
Departamentul Pro Vita, din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, organizează în luna martie, peste 50 de activități dedicate vieții. Evenimentele se adresează tuturor categoriilor de public și includ ateliere de povești și lansări de carte pentru copii, dialoguri, proiecții de film și dezbateri pentru tineri, dar și activități dedicate mamelor, precum întâlniri, grupuri de suport și cursuri practice. Programul cuprinde, de asemenea, acțiuni adresate preoților și preoteselor, campanii de informare, conferințe și evenimente culturale, toate având scopul de a reafirma valoarea fiecărei vieți și de a încuraja sprijinul concret pentru femeile însărcinate aflate în dificultate. Întreaga listă de activități poate fi consultată aici.
Un moment special din cadrul Lunii pentru viață 2025 va fi reprezentat de Gala Bunei Vestiri, un spectacol caritabil organizat în premieră la Iași, pe 24 martie, de la ora 19:00 în Sala Unirii de la Cinema Victoria (Iași), de către Pro Vita Iași, în colaborare cu Asociația „LifeCall” din București. Evenimentul îmbină arta și solidaritatea, având ca scop susținerea femeilor însărcinate aflate în situații de criză. Detalii despre Gala Bunei Vestiri pot fi consultate aici.
În Arhiepiscopia Iașilor vor fi organizate peste 400 de activități în cadrul Lunii pentru viață: ateliere de creație, proiecții de film, ateliere de povești, campanii de donare de sânge, dezbateri, conferințe, seri duhovnicești, cateheze, vizite și oferire de daruri mamelor și bunicilor, spectacole dedicate mamelor, evenimente de socializare ș.a. Activitățile vor fi organizate prin protopopiate, parohii, asociații, departamente ale Arhiepiscopiei Iașilor, instituții de învățământ și alte entități pentru a promova o cultură a vieții în societate, prin care să fie sărbătorită viața în toate etapele sale: de la concepție și până în veșnicie. Calendarul complet al activităților din Arhiepiscopia Iașilor poate fi consultat aici.
Ca în fiecare an, a fost lansat și Imnul pentru viață, compus de voluntara Olivia Neagu și interpretat de bursierii Pro Vita Iași. Piesa poartă numele temei Lunii pentru viață din acest an „Fiecare om contează” și poate fi ascultată aici.
Fiecare om contează - Imnul pentru viață 2025
Tema Lunii și a Marșului pentru viață, „Fiecare om contează”, se leagă direct de cauza pe care aceste evenimente o susțin în acest an: construirea Centrului Maternal „Sfânta Emilia” de către Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita. Acest centru va oferi sprijin concret femeilor însărcinate aflate în dificultate, care nu au un ajutor real din partea familiei sau a comunității. Prin fiecare activitate desfășurată în cadrul Lunii pentru viață și prin participarea la Marșul pentru viață, comunitatea ieșeană este invitată să contribuie la construirea acestui loc al speranței și al solidarității, un loc în care fiecare mamă și fiecare copil să fie în siguranță și să primească sprijinul de care au nevoie.
Prin această inițiativă, Arhiepiscopia Iașilor își propune să ofere nu doar adăpost, ci și consiliere, sprijin medical, susținere emoțională și șansa unui nou început pentru mamele care aleg viața, reafirmând astfel, în mod concret, valoarea unică a fiecărei persoane, indiferent de situația în care se află.
Cei care doresc să susțină în mod direct construirea Centrului Maternal „Sfânta Emilia” pot face donații online, accesând https://fiideajutor.ro/doneaza, sau prin transfer bancar, în conturile:
LEI: RO27BACX0000003010578064, UniCredit Iași
EUR: RO70BACX0000003010578066, UniCredit Iași
USD: RO43BACX000000301057 8067, UniCredit Iași
Titular cont: Arhiepiscopia Iașilor
Mențiune: SF. EMILIA
Cod SWIFT: BACXROBU, BIC: BACXROBUXXX
Informații și noutăți despre activitățile din Luna pentru viață, Marșul pentru viață sunt disponibile pe pagina de Facebook Pro Vita Iași, pe pagina de Instagram Pro Vita Iași și pe site-ul www.provitaiasi.ro.