Peștera Sfântului Ioan Botezătorul Peștera Sfântului Ioan Botezătorul este un loc de pelerinaj relativ nou din Țara Sfânta - Israel. Mulți arheologi au cercetat locul și datele acestuia, pronunțându-se mai apoi asupra autenticității lui. Sute de ani, grota a fost astupată de noroi și diferite sedimente, în jurul ei crescând o vegetație bogată, care, practic, a ascuns-o. În decembrie 1999, Reuven Kalifon, un imigrant din Cleveland, care predă ebraică in kibbutz-ul Tzuba, a privit mai îndeaproape misterioasă intrare în peșteră și i-a cerut ajutorul prietenului său, arheologul britanic Shimon Gibson. Astfel, arheologul Shimon Gibson este cel ce a descoperit locul și tot cel ce susține neîncetat autenticitatea lui. Mai mulți cercetători însă sunt circumspecți în a pronunța așa ușor o atât de mare descoperire: descoperirile sunt prea puține, datele nu sunt clare, iar legătura cu Sfântul Ioan este mai mult ghicită decât indicată. Pentru a ajunge aici, pelerinii pot lua autobuzul numarul 183, din Ierusalim, spre Ein Karem; de aici și până la peștera sfântului nu mai sunt decât vreo patru kilometri. Sfântul Ioan Botezătorul - ultimul profet al Vechiului Testament - a avut o misiune dumnezeiască greu de inchipuit: el, robul, a trebuit să-și boteze Stăpânul, pe Iisus Hristos. Însă până ce s-a apropiat vremea Botezului Domnului, Ioan s-a nevoit în pustie cu o nevoință și o râvnă nespus de mare. Încă de la nașterea Sfântului Ioan, copilul a fost văzut ca o lucrare a lui Dumnezeu și ca o mare taină. Toți cei de aproape ai lui gândeau: „Ce va fi, oare, acest copil? Căci mâna Domnului era cu el.“ (Luca 1, 61). Nimeni nu știa ce va să se întâmple cu acest copil, chiar dacă însuși tatăl său, preotul Zaharia, s-a umplut de Duh Sfânt și a proorocit, zicând: „Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat și a făcut răscumparare poporului Său; și ne-a ridicat putere de mântuire în casa lui David, slujitorul Său, precum a grăit prin gura sfinților Săi prooroci din veac; mântuire de vrăjmașii nostri și din mâna tuturor celor ce ne urăsc pe noi. Și să facă milă cu părinții noștri, ca ei să-și aducă aminte de legământul Său cel sfânt; de jurământul cu care S-a jurat către Avraam, părintele nostru, ca, fiind izbăviți din mâna vrăjmașilor, să ne dea nouă fără frică, să-I slujim în sfințenie și în dreptate, înaintea feței Sale, în toate zilele vieții noastre. Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feței Domnului, ca să gătești căile Lui, să dai poporului Său cunoștința mântuirii întru iertarea păcatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, ca să lumineze pe cei care șed în întuneric și în umbra morții și să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.“ (Luca 1, 68-79) Evanghelia nu ne mărturisește prea multe despre viața Sfântului Ioan, acesta viețuind în aceeași perioadă cu Mântuitorul Hristos, spre care se concentrează toate. Ea încheie însă, zicând: „Iar copilul creștea și se întărea cu duhul. Și a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel.“ (Luca 1, 80) Se crede că peștera numită „a Sfântului Ioan Botezătorul“ este locul din „pustie“ în care sfântul a viețuit până să iasă la propovăduire și la botezare. Locul pietros, ce păstrează încă și astăzi vechea peșteră, se află pe pământurile kibbutz-ului Tzuba, care este cea mai apropiată așezare de renumitul Ein Karem (locul unde s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul), puțin mai spre vest de Ierusalim. O istorie interesantă a locului este și următoarea, în care se zice că aici s-a refugiat Elisabeta cu pruncul Ioan, în seara în care nebunul Irod a ordonat omorârea tuturor pruncilor din ținutul său, de la doi ani în jos (Matei 2, 16). Se spune că Elisabeta ar fi zis: „Munte al lui Dumnezeu, primește pe Maica cu pruncul său“, iar muntele s-a deschis și i-a primit. Aici, în peșteră, a murit Elisabeta, și a rămas Ioan până la vârsta de 30 de ani, când a ieșit în pustiul Iordanului pentru a pregăti Calea Domnului Hristos. O peșteră asemănătoare acesteia se află înfățișată pe un suvenir din epoca bizantină - făurit în Țara Sfănta și aflat astăzi în Italia. Acesta este un disc gravat cu o imagine și cuvintele: „Binecuvântarea Domnului de la refugiul Sfintei Elisabeta.“ În cadrul secolelor IV-V, călugării bizantini au sfințit pestera și au folosit-o ca loc sfințit, închinat Sfântului Ioan Botezătorul. Pe pereții interiori ai peșterii se află unele dintre cele mai vechi desene creștine (scene din viața sfântului, un trup de bărbat, un cap fără trup, cruci și alte simboluri creștine). Trupul de bărbat stă în picioare, cu un braț ridicat și cu un toiag de păstor în mână, având niște haine sărăcăcioase - acesta se crede că este Sfântul Ioan Botezătorul. Legat de autenticitatea acestui loc și legătura lui cu persoana Sfântului Ioan Botezătorul sunt păreri pro și contra printre specialiști. Astfel, sunt și unii care spun că locul este o foarte veche cisternă de apă, datând încă din Epoca Fierului, care mai târziu a fost locuită de sihaștri. Până la legătura acestui loc cu persoana sfântului mai e cale lungă, zic aceștia. Alții spun încă și mai direct cum că orice loc legat de vreo persoană biblică este o sursă inestimabilă de venit.