Înainte de a începe conferința, studenții prezenți au discutat pe grupuri de aproximativ 10 persoane despre ce înseamnă „a risipi” și despre felul în care studenții risipesc timp, energie, atenție, sănătate și multe altele. Această discuție premergătoare a durat aproximativ 40 de minute și a fost benefică pentru că studenții au vorbit fiecare din propria experiență despre acest subiect.

În cea de-a doua parte, părintele Nicodim ne-a vorbit cu blândețe despre ce semnificație profundă are pilda fiului risipitor, despre ascultarea de Dumnezeu, despre pocăință, dar și despre „distanța” dintre a ști și a face.

Ceea ce este statornic nu se dobândește cu lucruri nestatornice

Pornind de la pilda biblică, părintele ne-a vorbit despre sufletul vestejit și amorțit al celor care sunt într-o continuă căutare a lucrurilor materiale și despre veninul dulce pus în sufletul lor de către aceste fericiri de moment. În continuarea acestor idei, ne amintim și spusele părintelui Paisie Aghioritul: „Otravă gustăm atunci când trăim departe de dulcele Iisus”. Dumnezeu face minuni când cineva  participă cu inima sa la durerea celuilalt, când un păcătos se pocăiește, când un rătăcit se întoarce, când omul vine și se unește cu El, nu atunci când cineva, din invidie, nu se poate bucura de binele celuilalt.

Model pentru noi este Tatăl, care-și primește fiul înapoi fără să-i ceară socoteală pentru averea pierdută. Pentru tată, cât și pentru Dumnezeu, important este sufletul nostru. Dumnezeu este lumină, iubire, viață și pace, Duh mai presus de lume, El străbate inima omului și o luminează, o încălzește și o umple de bucurie.

În viață pierzi ani, iar când mori mai ceri o clipă

Părintele conferențiar ne-a arătat că fiecare dintre noi se află uneori în ipostaza fiului risipitor, iar alteori în ipostaza fratelui mai  mare. Uneori facem risipă de timp, de bani, de sănătate, încercând să ne testăm limitele și uitând că „ne-am desprins de haina lui Dumnezeu”.

În „călătoria” noastră de fii risipitori sau de fii care pentru un timp gândesc în afara logicii lui Dumnezeu, important este să încercăm cel puțin să fim onești cu noi înșine. Din când în când, ne putem opri pentru o clipă din acest „freamăt” al vieții mereu cuprinsă de griji pentru cele trecătoare, pentru a vedea unde am ajuns. Să vedem dacă nu cumva sufletul nostru este „într-o țară îndepărtată” față de Cel ce i-a oferit atâtea daruri: viața, sănătatea, credința, familia, prietenii. Credem că este important să ne familiarizăm chiar de pe acum, din timpul studenției, cu acest „proces” al conștiinței, pentru a nu trăi „o iluzie” și pentru a „beneficia” de toate darurile pe care Tatăl ni le oferă.

Toate ne sunt îngăduite, dar nu toate ne sunt de folos

Sfaturile, cuvintele de folos și ideile sustrase din această pildă s-au întipărit în sufletul nostru și ne-au făcut să înțelegem că nu ne folosește la nimic câștigarea lumii întregi dacă ne pierdem sufletul. La un moment dat, vom realiza că plăcerile egoiste nu sunt tocmai „ceea ce am căutat”.

Părintele ne-a îndemnat să trăim frumos în această viață, armonizând cele văzute cu cele nevăzute. De asemenea, să nu uităm de fericirea veșnică pe care Dumnezeu ne-o descoperă uneori, într-o foarte mică măsură, pe parcursul acestei „călătorii”, pentru a ne încuraja și îndemna să ne întoarcem la El.

Studenții, la fel ca toți ceilalți oameni, trăiesc uneori în adâncul sufletului „nostalgia Raiului pierdut” și resimt această îndepărtare de Dumnezeu ca pe ceva nefiresc. Biserica, în special prin frumoasele ei slujbe, ne cheamă pe toți să ne întoarcem la Tatăl și să ne bucurăm de toate ale Lui, după cum spune o cântare: „În Biserica slavei Tale stând, în Cer a sta ni se pare”. (Violeta-Cristina Grefelian –  ASCOR Iași