„Poeme de îmbrăcat, degustat și agățat pe perete”, expoziție la Pitești
La Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” din municipiul Piteşti, în prezența IPS Arhiepiscop Calinic, a avut loc astăzi vernisajul expoziției „Poeme de îmbrăcat, degustat și agățat pe perete”. Aceasta este deschisă publicului în perioada 8-31 octombrie, fiind realizată de Cristian Bădiliţă, Malvine Mocenco şi Dorin Grecu.
Au fost prezente la eveniment diferite personalități din sfera literar-culturală, precum: Alex Ştefănescu, critic literar; Elena Tîrziman, directoarea Bibliotecii Naţionale a României; Filofteia Pally, directoarea complexului muzeal Goleşti; Mihai Octavian Sachelarie, directorul Bibliotecii judeţene „Dinicu Golescu”, Piteşti, dar și reprezentanți ai instituțiilor administrative ale județului, precum Florin Tecău, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș.
Expoziția stă sub semnul unicității, fiind realizată cu scopul de a scoate poezia din litera neagră a cărţii curente şi să o expună în diferite registre publice, însoţind-o cu grafica, desenul, pictura, obiectul artizanal, vestimentaţia, chiar gastronomia.
Protagoniștii acestui eveniment inedit în viața culturală a județului Argeș sunt: Cristian Bădiliţă - istoric al creştinismului timpuriu, poet, eseist, traducător. Doctor al Universităţii Paris IV Sorbonne cu teza Métamorphoses de l' Antichrist chez les Peres de l' Eglise (Paris, Beauchesne, 2005); Malvine Mocenco - restaurator pictură şi textile, şef secţia Conservare - Restaurare la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti și Dorin Grecu - restaurator pictură tempera, cadru didactic la Universitatea Piteşti, specializarea Artă Sacră.
(Sursa: eparhiaargesului.ro)