Pomenire a marilor duhovnici trecuți la Domnul, la Mănăstirea Sihăstria
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la Mănăstirea Sihăstria va fi săvârșită slujba Parastasului pentru toți cuvioșii părinți ai acestei venerabile vetre monahale care au trecut la Domnul de-a lungul timpului. În duh de rugăciune și recunoștință, obștea monahală împreună cu pelerinii îi vor pomeni pe marii duhovnici care au marcat prin viața și lucrarea lor istoria recentă a monahismului românesc.
Dintre numeroșii părinți plecați la Domnul, sunt amintiți cu deosebit respect câțiva dintre cei care au luminat generații întregi de credincioși: Ieroschimonahii Ioanichie Moroi și Onufrie Frunză, Arhimandriții Victorin Oanele, Ioanichie Bălan și Vartolomeu Florea, Protosinghelii Ambrozie Dogariu și Varsanufie Lipan, precum și Schimonahul Irineu Protcenko. Fiecare dintre aceștia a lăsat o moștenire duhovnicească bogată, mărturisită prin scrieri, îndrumări, cuvânt ziditor și pildă de viețuire.
Programul liturgic al zilei va începe cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, după care, va fi oficiată slujba de pomenire în cimitirul mănăstirii, acolo unde își dorm somnul de veci mulți dintre acești mari părinți ai Sihăstriei.
Toți credincioșii care doresc să participe la acest moment de rugăciune și aducere-aminte sunt așteptați cu drag la Mănăstirea Sihăstria.
