Pomenirea lui Mircea cel Bătrân la Mănăstirea Cozia
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, ieri, 31 ianuarie 2014, la Mănăstirea Cozia din oraşul Călimăneşti, judeţul Vâlcea, Părintele Arhimandrit Laurenţiu Popa, stareţul Mănăstirii Stănişoara, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba de pomenire a 596 de ani de la trecerea la Domnul a marelui voievod şi domn Mircea cel Bătrân (31 ianuarie 1418 – 31 ianuarie 2014).
După slujba de pomenire, grupul vocal psaltic „Axios” al Mănăstirii Cozia, dirijat de ierodiaconul Efrem Boangher, a prezentat auditoriului un concert de muzică eclesiastică intitulat sugestiv: „Să ştiţi c-a murit creştin, Brâncoveanu Constantin!”.
În continuare, la trapeza nouă a mănăstirii, s-a desfăşurat colocviul cu titlul „Domnia lui Mircea cel Bătrân şi a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu – demnitate, responsabilitate şi smerenie în conducerea Ţării Româneşti”. Întrunirea a fost moderată de către Părintele Arhimandrit Laurenţiu Popa.
În cadrul şedinţei, au susţinut prelegeri prin care au evocat viaţa şi domnia celor doi iluştrii domnitori ai Ungrovlahiei părinţii profesori: Pr. Prof. George Pomeneşte – „Relaţiile diplomatice ale Sfântului Constantin Brâncoveanu cu Imperiul Habsburgic, Veneţia şi Polonia”, Pr. Prof. Dr. Laurenţiu Rădoi – „Mircea cel Bătrân şi Biserica neamului” şi Arhim. Dr. Vartolomeu Androni – „Activitatea cultural-misionară a Mănăstirii Cozia”, temă citită de către ierodiaconul Efrem Boangher. Au mai rostit alocuţiuni: Prof. Dr. Florin Epure, Directorul Direcţiei pentru Cultură Vâlcea şi Ing. Dr. Mihail Sporiş, istoric şi eseist.
Delegat din partea Centrului Eparhial la acest eveniment a fost Părintele Constantin Olariu, inspector eparhial, care a transmis mesajele de binecuvântare ale Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Gherasim şi Preasfinţitului Episcop Vicar Emilian Lovişteanul.
Manifestarea religios-culturală a reunit ieri la străvechea chinovie coziană, stareţi de la mănăstirile Turnu, Stănişoara şi Troianu, primarul Staţiunii Călimăneşti - Căciulata, Florinel Constantinescu, Prof. Univ. Dr. Ioan St Lazăr, Eugen Petrescu, președinte Asociația Naţională „Cultul Eroilor”- filiala Vâlcea, alte oficialităţi, preoți, profesori, personalităţi ale culturii vâlcene, istorici, jurnalişti, monahi şi credincioşi.
Evenimentul a fost organizat de Mănăstirea Cozia, sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului, şi se înscrie în cadrul anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Eparhia Râmnicului.
Mircea cel Bătrân (n. 1355 – 31 ianuarie 1418), voievod al Ţării Româneşti (între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 sau mai 1395; ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418), a fost unul dintre cei mai importanţi conducători ai Ungrovlahiei. Fiul lui Radu I şi fratele lui Dan I, pe numele de botez Dimitrie, din familia Basarabilor, apare în actele oficiale ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul şi de Hristos iubitorul şi singur stăpânitorul, Io, Mircea mare voievod şi domn ...”, dar şi ca „Mircea cel Mare” în istoriografia română. Este recunoscut în calitate de ctitor a numeroase biserici şi mănăstirii în ţară, dar şi la Muntele Athos.
(Sursa: arhiram.ro)