Popas spiritual în Peninsula Crimeei
Oferta pelerinajelor lunii mai a Centrului de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ cuprinde călătorii în Peninsula Crimeea, cu nenumărate obiective culturale, şi la locurile sfinte din Israel. Pelerinii pot vizita în această lună bisericile şi obiectivele turistice din zona Sovata - Sighişoara - Braşov, dar şi din Suceava - Vatra Dornei. Bisericile fortificate din Transilvania sunt cuprinse într-un alt pelerinaj, ce va fi organizat în perioada 24-27 mai.
În luna mai, oferta internă a Centrului de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei este foarte variată, credincioşii având posibilitatea să se închine la bisericile şi mănăstirile din zona Sucevei - Vatra Dornei, bisericile fortificate din Transilvania, dar şi să se bucure de frumuseţea peisajului şi obiectivelor culturale din zona Sovata, Sighişoara, Braşov.
În perioada 11-13 mai, pelerinii pot descoperi zona Sovata - Sighişoara - Braşov, printre obiectivele vizitate numărându-se Turnul Clopotniţă, Curtea Domnească, M-rea Bistriţa, Cheile Bicazului, Lacul Roşu, Salina Praid, dar şi cetatea medievală a Sighişoarei, Biserica Neagră, Biserica din Deal, Tiparniţa Coresi, Castelul Bran, Cetatea Râşnov, Muzeul de Istorie a Breslelor şi Biserica Borzeşti. Pentru un grup de minimum 30 de pelerini, tariful este de 500 de lei, în preţ fiind inclus transportul cu autocarul, însoţitor din partea Centrului de Pelerinaj şi 2 nopţi de cazare cu mic dejun.
În zona Suceava - Vatra Dornei, pelerinii pot ajunge în perioada 19-20 mai, dintre obiectivele vizitate vor fi M-rea „Sf. Ioan“, Cetatea de Scaun a Sucevei, mănăstirile Voroneţ, Humor, Tihuţa, Piatra Teiului, mănăstirile Secu, Neamţ, Cetatea Neamţ. Tariful va fi de 250 de lei (minimum 30 de pelerini), în preţ fiind inclus transportul cu autocarul, însoţitor din partea Centrului de Pelerinaj, cazare o noapte cu mic dejun.
Între 24 mai-27 mai, un alt pelerinaj organizat de Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ va include bisericile fortificate din Transilvania.
În prima zi se va merge pe itinerariul Iaşi - Oneşti - Oituz - Târgu Secuiesc - Cetatea Prejmer - Cetatea Harman - Biserica „Sf. Nicolae“ din Şchei - Braşov. După o noapte de cazare în Braşov, se vor vizita obiectivele din Braşov - Feldioara - Cetatea Vischi - Sighişoara - Biserica Dealul Frumos - Mediaş - Copşa Mică - Blaj - Teiuş - Mănăstirea Râmeţ (cazare). După vizitarea zonei Râmeţ, se va merge la Aiud, Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci“ (Cartierul Valea Robilor) - Cheia Turzii - Mormântul lui Mihai Viteazul - Salina Turda - Cluj (cazare).
În ultima zi se va vizita zona Cluj, iar drumul de întoarcere va fi prin Reghin - Mănăstirea Topliţa - Borsec - Poiana Largului - Potoci - Baraj - Izvorul Muntelui - Bicaz - Piatra Neamţ - Iaşi.
Tariful este de 380 de lei de persoană şi va fi inclus transportul cu autocarul, trei nopţi de cazare şi însoţitor de grup. În preţ nu vor fi incluse mesele, intrările la obiective şi cheltuielile personale. Pentru înscriere sunt necesare copia după cartea de identitate şi 30% avans.
Călătorie în Crimeea
În perioada 13-18 mai este organizat un pelerinaj în Crimeea - Ucraina, care va începe la Catedrala „Sf. Treime“, unde se găsesc moaştele Sf. Ierarh Luca (1877-1961). „Chirurg genial, cercetător de renume mondial, profesor universitar, hirotonit în treapta de arhiereu în timpul terorii bolşevice, plăteşte pentru «îndrăzneala» de a fi creştin cu 11 ani de închisoare şi exil în Siberia, cu sărăcie, lipsuri şi marginalizare. Dragostea cu care a salvat viaţa a mii de pacienţi şi curajul cu care a propovăduit adevărul Ortodoxiei oferă o extraordinară lecţie de slujire şi jertfă, un exemplu pentru medicii creştini“, potrivit reprezentanţilor Centrului de Pelerinaj. Va fi vizitată şi Catedrala „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“, unde se găsesc moaştele Sf. Ierarh Gurie, se va vizita staţiunea turistică Yalta, denumită „perla cea mai de seamă a Coroanei Imperiale Ruse“ de către ţarina Ecaterina cea Mare. În oraşul Yalta se vor vizita Palatul Massandra, Catedrala „Sf. Alexandru Nevski“, reşedinţa de vară a Ţarului Nicolae al II-lea Romanov - Palatul Livadia, unul dintre cele mai faimoase locuri de pe coasta de sud a Crimeei. Palatul de culoare albă a fost creat de către arhitectul Nikolae Krasnov în stil renascentist pentru familia imperială, în anul 1911, şi este locul unde s-a desfăşurat conferinţa de pace a celor trei mari puteri reprezentate de către preşedinţii Roosevelt, Churchill şi Stalin.
Pelerinii vor merge la Castelul „Cuibul Rândunicilor“, Castelul Alupka, cunoscut şi ca Palatul Vorontsov. În ziua a patra, pelerinii se vor deplasa spre Sevastopol şi vor poposi în localitatea Chersones, fostă cetate greacă datând din sec. V î.d.H, pentru a se închina în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, ce s-a construit pe locul unde a fost botezat Sf. Cneaz Vladimir în anul 988, socotit ca cel care a încreştinat poporul rus.
Pelerinajul va continua spre Mănăstirea Inckerman, construită în piatră deasupra Peşterii „Sf. Ap. Andrei“, după care se va merge spre Bakhchisaray, unde se va vizita Cetatea Hanilor Tătari, monument al epocii domniei hanilor Crimeei, singurul monument arhitectural care reprezintă cultura tătarilor din Crimeea. Tot aici, eplerinii se vor închina la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“, supranumită şi Lavra Crimeei (una dintre cele mai mari mănăstiri săpate în stâncă). La Odesa, pelerinii vor face un tur panoramic al oraşului şi vor vizita M-rea Maicii Domnului, cu moaştele Sf. Cuv. Kukşa şi o parte din moaştele Sf. Ap. Andrei, M-rea „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul“, unde se găsesc moaştele Sf. Gavriil Athonitul, Catedrala mitropolitană „Schimbarea la Faţă“ cu moaştele Sf. Ier. Inochentie.
Mai mult, pelerinii vor face oprire în câteva puncte extrem de atractive: casa cu un singur perete, palatul Vorontzov, colonadele greceşti, celebrele trepte Potemkin, socotite emblema Odesei, Opera, cea mai faimoasă construcţie din Odesa realizată de arhitecţii vienezi în anul 1887, după modelul Operei din Viena. Tariful este de 255 de euro de persoană, în preţ fiind inclus transportul cu autocarul, patru nopţi de cazare, ghid vorbitor de limba română şi însoţitor de grup (preot) din partea Centrului de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ - Mitropolia Moldovei şi Bucovinei - Iaşi.
Pelerinaj la locurile sfinte din Israel
Între 10-17 mai (670 de euro/persoană, loc în cameră dublă) şi 14-21 mai (680 de euro/persoană, loc în cameră dublă) credincioşii pot merge în pelerinaj la locurile sfinte din Israel, cu toate taxele incluse pentru un grup de minimum 35 de pelerini.
Potrivit reprezentanţilor Centrului de Pelerinaj „Sf. Parascheva“, fiecare pelerin va primi gratuit cartea „Pelerinaj la Mormântul Domnului“, semnată de arhim. Ioanichie Bălan.
În preţ sunt incluse următoarele servicii: transport avion Bucureşti - Tel Aviv - Bucureşti, taxe de aeroport, asistenţă în aeroport la sosire şi plecare, 7 nopţi cazare la hoteluri de 3/4*(categoria de stea este valabilă şi aferentă pentru Israel; conform clasificarii europene hotelurile sunt de 2/3*), conform programului, în camere duble, cu aer condiţionat, baie, telefon, televizor, demipensiune, taxe de intrare la obiectivele din program, transport cu autocar cu aer condiţionat, conform programului, şi preot însoţitor/ghid local vorbitor de limba română din partea Centrului de Pelerinaj.
Compartimentul „Pelerinaje şi turism“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei
Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.14
Iaşi - 700064, România
Telefon: 0040.232.276.907;
Fax: 0040. 232.276.867 şi pe internet: